La poalele munţilor Himalaya a apărut un aeroport nou şi uimitor [video]

Pe un teren dificil din munţii Himalaya a apărut o lucrare de inginerie uimitoare: Pakyong Airport, în statul Sikkim (India).
Pakyong Airport, în statul Sikkim (India)
Pakyong Airport, în statul Sikkim (India) (captură video YouTube)

La poalele munţilor Himalaya, înconjurat de vârfuri de munte, gheţari, lacuri, râuri şi pârâie, se află Sikkim, un mic stat din India celebru până acum deoarece conţine cel de-al treilea cel mai înalt vârf din lume, vârful Kanchenjunga (8.598 metri). Dar faima sa este destinată să crească. După nouă ani de muncă, în care au fost investiţi peste 58 milioane de euro, în luna septembrie a fost inaugurat un aeroport extraordinar, o lucrare de inginerie uimitoare.

Construit pe vârful unui deal, la aproximativ două sute de metri deasupra satului Pakyong - 1.371 de metri deasupra nivelului mării - aeroportul este unul dintre cele cinci din India situate la cea mai mare altitudine şi are ceea ce mulţi consideră una dintre cele mai uimitoare piste de pe planetă. Cu o lungime de 1,75 km şi o lăţime de 30 metri, pasagerii vor avea sentimentul autentic de săritură în gol.

(captură video YouTube)

Clădirea terminalului este de 3.000 metri pătraţi, cu o capacitate de 100 de pasageri simultan.

(captură video YouTube)

De pe aeroport îşi va lua zborul joi 4 octombrie, prima cursă care va uni Pakyong cu Calcutta.

Aeroportul va evita ca locuitorii şi vizitatorii acestei zone turistice din India să facă călătorii de aproximativ cinci ore pe drumuri de munte şi îi va apropia de cetăţenii din Sikkim de capitala statului.

Compania SpiceJet va opera zboruri cu 78 de pasageri, cu avioane Bombardier Q400 , dus-întors pe rutele Delhi, Calcutta şi Guwahati, în fiecare zi, în cadrul schemei Ude Desh Ka Aam Nagrik (UDAN) a Ministerului Aviaţiei Civile. În prezent, cel mai apropiat aeroport se află la 124 km distanţă în Bagdogra, Bengalul Occidental.

Experţii au descris aeroportul ca fiind o minune a ingineriei pentru tehnicile sale de consolidare a solului şi stabilizarea pantelor, unde munţii au fost netezaţi şi văile umplute.

Mai multe informaţii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură