La fel ca Ciprul, Marea Britanie ar trebui să se ferească să devină un câmp de luptă pentru oligarhii ruşi
Aşa cum o arată cazul Boris Berezovski, Londra a devenit un câmp de luptă pentru oligarhii ruşi. Influenţa acestora dăunează însă organismului politic britanic, consideră The Guardian.
Un stat insular îşi face reclamă ca destinaţie predilectă pentru super-bogaţi - în principal din Rusia - pentru a-şi spăla banii şi reputaţia, în timp ce se bucură de trai pe picior mare şi impozite mici. Apoi descoperă că nimic nu e ceea ce pare.
Nu doar Ciprul pare să regrete modelul său de afaceri. Pe măsură ce resursele naturale ale fostei URSS au fost jefuite de câţiva indivizi fără scrupule şi bine conectaţi politic, Marea Britanie a devenit şi ea, la începutul anilor 1990, o destinaţie care a primit cu braţele deschise, sau a doua casă, pentru o nouă elită globală.
Londra a ajuns să fie atât un ''teren de joc'' cât şi un câmp de luptă pentru ruşii bogaţi. Ocazional, lucrurile merg prost. Asasinarea lui Aleksandr Litvinenko a fost unul dintre atacurile mai provocatoare. Descoperirea, sâmbătă, a cadavrului lui Boris Berezovski, la vila sa bine păzită din Berkshire, a ridicat mai multe suspiciuni. A fost oare vorba de sinuciderea, aşa cum s-a sugerat iniţial, unui om care a pierdut mult din averea sa în lupta cu inamicii săi? Sau a fost ceva mai sinistru?
După ce şi-a consolidat puterea, este celebră convocarea de către Vladimir Putin a oligarhilor săi, inclusiv a celor care l-au instalat la Kremlin. Asta a fost atunci, acum situaţia e alta, li s-a spus. Înţelegerea a fost următoarea: ei îşi pot desfăşura acordurile de afaceri în interiorul şi în afara Rusiei, atât timp cât: a) nu se amestecă în politică şi b) au grijă de interesele financiare ale ''siloviki'' - establishment-ul politic(de securitate.
Unii dintre ei nu au ascultat. Mihail Hodorkovski, care şi-a făcut publice ambiţiile politice, lâncezeşte în închisoare; Vladimir Gusinski, care a iniţiat postul odată neînfricat de televiziune NTV, a fost nevoit să fugă. Berezovski s-a stabilit în Anglia înainte de a fi capturat, iar apoi a montat o campanie pe cont propriu de denunţare din ''cuşca'' sa aurită.
Unii dintre exilaţii din Rusia sunt pro-Kremlin, alţii sunt anti-Kremlin. Unii erau pro şi au devenit anti. Unul sau doi, care erau anti, au fost convinşi să devină pro. Unii au ajuns în Israel sau Cipru. Cei mai mulţi ar petrece mai degrabă timpul în staţiunea de schi Courchevel, iarna, sau pe Coasta de Azur, vara, dar ar vorbi mai degrabă engleza. SUA nu par să fie o destinaţie favorită, deoarece autorităţile americane au obiceiul enervant de a pune întrebări intruzive.
Aceasta este o ofertare competitivă în termeni de legislaţie şi aplicare a impozitării, iar Marea Britanie este mai atrăgătoare decât rivalii americani şi europeni. În afară de vreme, ce le-ar displăcea aici? A fost creată o adevărată industrie pentru a satisface orice nevoie a oligarhilor. Foşti miniştri îi reprezintă în Camera Lorzilor; experţi le fac PR pentru a le asigura credibilitate; avocaţi stau la coadă pentru a-i reprezenta, folosind legislaţia Marii Britanii ''hidos'' de indulgentă privind calomnia, pentru a trânti procese la primul semn de probleme, potrivit The Guardian.
Consilieri financiari se asigură că oligarhii plătesc cât mai puţin posibil pentru câştigurile, economiile şi chiar consilierea lor fiscală. Şcoli private cu internat îi primesc cu braţele deschise pe copiii lor şi carnetele lor de cecuri. O economie paralelă de magazine de designer, avioane private, bărci cu motor şi agenţi de pază există pentru ei şi pentru noii bogaţi din China, Brazilia, Orientul Mijlociu. Capătul superior al pieţei locuinţelor din Londra şi sud-est există numai pentru ei.
În 2007, avocaţi, jurnalişti şi arhitecţi ruşi au fost uluiţi de faptul că autorităţile britanice au fost atât de indulgente faţă de ''invazia corporativă rusă'. Altora le revine să stabilească moralitatea permisivităţii britanice. În afară de munca de asasin plătit (ce poate fi angajat oriunde), serviciile prestate superbogaţilor sunt toate legale.
Problema este mai mult efectul pe care îl are acest lucru asupra organismului politic britanic. Modul cum a abordat Marea Britanie Rusia a fost mult timp contradictoriu. Pe parcursul ultimului deceniu, deşi Regatul Unit a deschis uşa elitei, relaţiile diplomatice au fost, pentru a împrumuta un cuvânt popular rusesc - slojnîi'' (complicate). Acuzaţiile după asasinarea lui Litvinenko le-a îngheţat de-a dreptul.
În ultimul an, s-au depus eforturi susţinute pentru a îmbunătăţi situaţia. Nu a existat nicio încercare ostentativă de a apăsa un buton de 'resetare'- pe care administraţia Obama l-a anunţat dar l-a abandonat ulterior. În schimb, britanicii au adoptat o abordare mai graduală.
În pofida diferenţelor profunde privind Siria, ministrul de externe şi al apărării din Rusia au fost recent salutaţi la Londra într-o vizită comună atent orchestrată. Probleme cum ar fi reapariţia spionajului rus în Marea Britanie - şi de presupus reciprocitatea britanică - au fost discutate în surdină. 'Prietenia' este abordată cu insolenţă, de multe ori cu rezultate stânjenitoare. Mai multe personalităţi de primă mărime au demisionat din nou înfiinţatul grup de interes politic ''Conservative Friends of Russia'' (CFoR), când au descoperit că acesta era ceva mai mult decât o ''majoretă'' pentru Kremlinul lui Putin.
Guvernul britanic este naiv privind motivele sale. Ameliorarea comerţului este ceea ce contează acum, iar unor probleme ''triviale'', cum ar fi crimele, nu ar trebui să li se permită să stea în calea ei. Foreign Office-ul a încercat să justifice refuzul de a face publice documente guvernamentale referitoare la cazul Litvinenko, afirmând că dezvăluirea lor ar provoca 'atingeri grave securităţii naţionale şi)sau relaţiilor internaţionale'.
Lui David Cameron îi place să folosească termenul de 'cursă globală'. Nu este clar care este destinaţia, dar diplomaţi (şi finanţatori), privesc pragmatismul ca pe un semn al unei politici externe mai mature. La urma urmei, dacă Londra nu ar face aceste lucruri, alţii ar prelua afacerea.
Poate că Marea Britanie vrea să se ia la întrecere cu Ciprul şi să intre în graţiile tuturor persoanelor de succes. Ar fi însă util ca publicul britanic să fie informat despre acest lucru, concluzionează ziarul britanic.
