Kovesi, anchetată disciplinar de Inspecţia Judiciară. Sursa acuzaţiilor: o înregistrare difuzată de RTV

Şefa DNA a intrat în vizorul Inspecţiei Judiciare, fiind acuzată că a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului justiţiei. "Probele" vin dintr-o înregistrare difuzată de televiziunea controlată de Sebastian Ghiţă, mogul fugit din ţară, înregistrare despre care Kovesi a susţinut că e trucată.
Laura Codruta Kovesi
Laura Codruta Kovesi (Mihut Savu / Epoch Times)

Inspecţia Judiciară anunţă că a demarat o acţiune disciplinară, faţă de şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi. Potrivit IJ, Kovesi este cercetată pe motiv că ar fi încălcat de trei ori statutul magistratului.

În comunicatul IJ se face referire la o serie de înregistrări difuzate în iunie de televiziunea lui Sebastian Ghiţă, RTV, în care şefa DNA i-ar spune procurorului Jean Uncheşelu că îşi doreşte să "decapeze" instituţional "dosarul cu casele" şi să ajungă la premier. Potrivit sursei citate, nu este clar despre ce case şi care premier este vorba. DNA susţine că înregistrarea este trucată, în sensul în care între fragmente rostite de Kovesi în mod public sau la şedinţe au fost intercalate sintagme care nu îi aparţin, iar ministrul Justiţiei a anunţat că va sesiza Inspecţia Judiciară şi CSM, arătând însă că premierul despre care Kovesi vorbeşte pe înregistrare este Sorin Grindeanu.

În atenţia IJ a intrat şi Marius Constantin Iacob, procuror şef adjunct al DNA, acesta fiind de asemenea cercetat disciplinar.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta urmând să decidă.

Redăm comunicatul IJ:

"La 12 ianuarie 2018 Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamnă Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”) pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute:

- de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, respectiv „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” constând în aceea că, în cadrul unei şedinţe de lucru, a avut manifestări de natura a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului justiţiei, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în spaţiul media la data de 18.06.2017.

În concret, procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniştri”, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate.

De asemenea, procurorul şef al DNA a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor.

- de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, respectiv „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii” constând în aceea că prin intermediul unei corespondenţe electronice (email) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv „laşi”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecţi”, cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat.

- de art. 99 lit. m teza a II a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, respectiv „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente” constând în aceea că a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art. 7 lit. b din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1643/C din 15.05.2015, publicat în Monitorul Oficial al României nr.350 din 21.05.2015, care se referă la atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prevede că acesta : „urmăreşte repartizarea cauzelor sau, după caz, repartizează cauze în raport cu criterii obiective precum specializarea şi pregătirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea şi operativitatea soluţionării cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilităţile în exercitarea funcţiei”, prin desemnarea în calitate de procuror de caz a unui magistrat care se afla într-o vădită stare de incompatibilitate.

Şi domnul Marius Constantin Iacob, procuror şef adjunct al DNA pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza I, din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, respectiv „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”, constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistraţilor în cauză” se arată în comunicat.