Kosovo opreşte un tren “provocator” sârb să pătrundă pe teritoriul său

Poliţia din Kosovo a oprit sâmbătă un tren sârb, descris ca fiind provocator, să intre în ţara balcanică.
Premierul kosovar Hashim Thaci.
Premierul kosovar Hashim Thaci. (Getty Images)

Cuvintele “Kosovo este Serbia” au fost pictate pe partea laterală a vagoanelor în mai multe limbi în trenul care a fost suspendat de poliţia din Kosovo. În tren se aflau, de asemenea, materiale naţionaliste.

Întrucât Serbia nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii, tensiunile rămân la niveluri ridicate între cele două state.

“Este suficient”, a declarat premierul kosovar Hashim Thaci, care a ordonat soldaţilor de la frontieră să oprească trenul să pătrundă pe teritoriul ţării.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Thaci a declarat că banerele naţionaliste sârbe reprezintă o provocare şi că oficialilor sârbi aflaţi în tren nu li se permite să pătrundă în Kosovo.

În Belgrad, premierul sârb Aleksandar Vucic a declarat că a dat dispoziţii ca trenul să se întoarcă înapoi la staţia de domiciliu.

Potrivit opiniei lui Vucic, Kosovo ar fi fost pregătit să dinamiteze calea ferată.

“Ei au trimis unităţi speciale înarmate în Jarinje pentru a aresta mecanicul trenului şi pasagerii – după cum am spus de la bun început – doar pentru a marca o oarecare victorie politică. Dar apoi am realizat că doreau să provoace un conflict la scară mare”, a declarat Vucic la o conferinţă de presă.

Serbia doreşte să creeze un circuit feroviar regulat către Kosovska Mitrovica, enclava sa din nordul Kosovo, unde zecii de mii de sârbi nu recunosc Priştina ca şi capitală a lor.

Preşedintele şi premierul Serbiei au convocat întâlniri privind securitatea internă, iar Kosovo a acuzat Serbia că ameninţă stabilitatea regională şi a cerut Uniunii Europene să intervină.

Ambele state poartă tratative pentru normalizarea relaţiilor, o precondiţie pentru aderarea la UE.

De menţionat că trenul a fost decorat cu imagini ale moştenirii culturale şi religioase sârbe din Kosovo.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe