Kirchner va sosi la Moscova pentru a consolida acordurile nucleare şi comerciale


Preşedinta Argentinei Cristina Kirchner şi omologul său rus Vladimir Putin.
Preşedinta Argentinei Cristina Kirchner şi omologul său rus Vladimir Putin. (Captură Foto)

Preşedinta argentiniană Cristina Kirchner se va întâlni miercuri şi joi cu omologul ei rus Vladimir Putin pentru consolida acordurile nucleare şi comerciale încheiate în 2014 şi pentru a întări relaţiile dintre cele două state.

Putin a invitat-o pe Kirchner la Moscova în iulie 2014, când s-a oprit în Buenos Aires pentru a semna o serie de acorduri comerciale, de cooperare militară, pentru comunicaţii şi în domeniul energetic.

Vizita lui Kirchner are loc într-un moment în care cele două state marchează 130 de ani de relaţii diplomatice. Dar această colaborare a căpătat un nou elan în anii recenţi, după ce Putin şi Kirchner au găsit o cauză comună în relaţiile deseori potrivnice cu SUA şi Europa.

Putin este hotărât să mărească suportul Rusiei în America Latină, în contextul în care criza ucraineană a afectat puternic relaţiile din Moscova şi Occident.

În timpul vizitei sale în Argentina în iulie 2014, Putin şi-a declarat suportul pentru îndelungata încercare a Argentinei de a obţine suveranitatea asupra insulelor Falkland, făcând apel la negocieri directe cu Marea Britanie asupra insulelor disputate.

Acea vizită s-a concluzionat printr-un apel lansat de ambii lideri în privinţa unei lumi multi-polare – o lume mai puţin dominată de SUA şi Uniunea Europeană.

Rusia şi-a manifestat interesul în sectorul energetic argentinian, în special în privinţa resurselor impresionante de petrol şi gaze aflate la Vaca Muerta.

În iulie 2014, cele două ţări au semnat de asemenea un acord asupra unor proiecte civile pentru energie nucleară, ale căror detalii încă nu au fost dezvăluite. Argentina lucrează în prezent la cea de-a patra sa centrală nucleară – reactorul Atucha III în valoare de 2,4 miliarde de dolari.

Comerţul bilateral dintre cele două ţări a generat anul trecut venituri totale de 2,1 miliarde USD, Rusia vânzând în principal petrol şi fertilizatori chimici iar Argentina vânzând în principal alimente – profitând de o interdicţie aplicată de Moscova în august 2014 asupra importurilor alimentare din SUA şi Uniunea Europeană. Interdicţia rusă a fost aplicată ca răspuns la o serie de sancţiuni economice aplicate împotriva Kremlinului de către SUA şi UE datorită anexării de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi a rolului ruşilor în conflictul separatist din estul Ucrainei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.