Kelemen Hunor acuză "încercări de intimidare" la adresa comunităţii maghiare

Revoltat de punerea sub urmărire penală a viceprimarului Clujului, Anna Horvath, liderul UDMR vorbeşte despre încercări de intimidare a comunităţii maghiare.
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor (Florin Chirilă/Epoch Times)

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a plâns, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în ultimii ani au existat încercări de intimidare a comunităţii maghiare, încercări care "nu sunt o întâmplare" sau un lucru pe lângă care UDMR să poată trece, relatează Agerpres. În opinia politicianului, aşa-zisele încercări de intimidare arată că instituţiile statului de drept nu funcţionează bine.

"Noi am văzut în ultima perioadă - şi aici vorbesc de ultimii 3-4 ani - încercări de intimidare la adresa comunităţii noastre. Am spus de foarte multe ori şi de foarte multe ori am fost înţeleşi greşit. Noi credem că demersurile şi încercările de intimidare la adresa primarilor sau a celor aleşi în autorităţile locale nu sunt o întâmplare, nu sunt doar un lucru pe lângă care putem să trecem.

Şi aici a fost cazul de la Gheorgheni, cazul de la Miercurea Ciuc, apoi Sfântu Gheorghe şi ultimul caz la Cluj, unde viceprimarul Horvath Anna este suspectată în legătură cu finanţarea campaniei electorale. Pentru astfel de situaţii noi trebuie să mergem mai departe, trebuie să continuăm drumul pe care am pornit şi trebuie să fim mai puternici şi mai solidari decât înainte", a susţinut Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a mai acuzat că în unele cazuri, precum este cel al viceprimarului Horvath Anna, au fost luate măsuri disproporţionate, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul altor aleşi. Acest lucru ar ridica, în viziunea lui Hunor, "semne de întrebare."

Credem că statul de drept, instituţiile statului de drept nu funcţionează bine sau funcţionează cu multe, multe probleme, fiindcă tot timpul măsurile adoptate trebuie să fie proporţionale cu acuzaţiile sau cu presupuse fapte.

Şi noi am constatat, şi nu vreau să dau exemple, dar sunt mulţi primari cu acuzaţii mult mai brutale şi cu suspiciuni mult mai bine fundamentate decât cazul doamnei Horvath — noi credem în nevinovăţia doameni Horvath — şi sunt lăsaţi să meargă la serviciu şi-şi fac treaba pentru care au fost aleşi. Deci, noi credem că e nevoie de o întărire a statului de drept şi din acest punct de vedere, fiindcă am constatat măsuri disproporţionate în ultima perioadă", a adăugat preşedintele UDMR.

Reamintim că liderul UDMR, susţinător declarat al autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc, s-a plâns în repetate rânduri de "abuzuri" la adresa minorităţii maghiare, în special când parlamentari din formaţiunea sa au fost puşi sub acuzare de DNA. De curând, viceprimarul municipiului Cluj Napoca, Anna Horvath, a fost pusă sub urmărire penală pentru trafic de influenţă şi plasată sub control judiciar pe o durată de 60 de zile şi, în replică, Kelemen Hunor s-a declarat "consternat" de acţiunea procurorilor DNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne