Jurnalist rus de investigaţie moare după ce cade de la etajul 5. Şefa acestuia respinge sinuciderea

Jurnalistul rus de investigaţie Maksim Borodin
Jurnalistul rus de investigaţie Maksim Borodin (Captură Imagine)

Jurnalistul rus de investigaţie Maxim Borodin din Ekaterinburg, Rusia, a murit din cauza rănilor provocate, în 12 aprilie, în urma căderii de la fereastra apartamentului său aflat la etajul cinci.

Borodin, în vârstă de 32 ani, a murit duminică într-un spital fără a-şi recăpăta cunoştinţa. Oficial, moartea sa este investigată ca fiind sinucidere.

Un purtător de cuvânt al poliţiei din Sverdlovsk Oblast a declarat că este “improbabil ca acest caz să aibă o natură criminală”.

El a afirmat că uşa apartamentului lui Borodin a fost închisă din interior şi că nu au fost găsite semne de intrare forţată. El a adăugat că, de fapt, cheile de la uşa apartamentului au fost găsite în interiorul locuinţei, dar nu a fost găsit niciun bilet de sinucidere.

Polina Rumianţeva, redactorul şef al publicaţiei Novi Den, unde lucrase Borodin, a afirmat duminică faptul că ea nu consideră că jurnalistul s-ar fi sinucis.

Viaceslav Başkov, un prieten al lui Borodin, a scris duminică, pe Facebook, că Borodin l-a contactat în dimineaţa zilei de 11 aprilie şi i-a spus că locuinţa sa aparent fusese înconjurată de “forţe de securitate” îmbrăcate cu haine de camuflaj şi măşti.

Prietenul a afirmat că Borodin era alarmat, dar nu era isteric şi nici beat. Aparent, Borodin ar fi declarat că el considera că apartamentul său urma să fie percheziţionat şi că ofiţerii de securitate aşteptau un ordin judecătoresc. El i-a cerut lui Başkov să îi caute un avocat.

Totuşi, o oră mai târziu, Borodin a sunat din nou şi a afirmat că a greşit şi că ofiţerii de securitate desfăşurau un fel de exerciţiu.

“Nu l-am sunat după aceea, deşi am aşteptat să scrie ceva pe Facebook. El nu a scris nimic şi în 13 aprilie mass media a anunţat că Maxim a fost găsit sub balconul său şi că se afla la spital, la urgenţă”, a scris Başkov.

Borodin a publicat în mod regulat articole despre criminalitate şi corupţie. În ultimele săptămâni, el a scris amplu despre moartea, în luna februarie, a unor mercenari ruşi care luptau în Siria, identificând câţiva luptători ucişi ca fiind din oraşul Asbest din Urali.

În 7 februarie, un grup de mercenari ruşi cu tancuri şi piese de artilerie au atacat un teritoriu controlat de grupurile rebele susţinute de SUA care luptă împotriva guvernului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Coaliţia internaţională condusă de SUA a răspuns cu lovituri aeriene, despre care se crede că au ucis zeci de luptători ruşi.

Potrivit unor rapoarte media, peste 200 de mercenari ruşi ar fi murit în acel incident, deşi guvernul de la Kremlin nu a confirmat numărul victimelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe