Judecător care a criticat decizia CCR pe OUG 13, sancţionat de CSM

Criticile aduse, într-un editorial, deciziei prin care CCR a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public/DNA şi Guvern, în cazul anchetei adoptării OUG 13/2017, i-au adus unui judecator o sancţiune din partea CSM.
Justiţia
Justiţia (Captură web)

Judecătorul Ciprian Coadă de la Curtea de Apel Constanţa a fost sancţionat de Secţia pentru judecători a CSM cu diminuarea salariului brut cu 5% pe o perioadă de două luni, după ce a publicat un articol critic cu privire la faimoasa decizie a CCR privind ancheta DNA pe Ordonanţa 13, decizie invocată, reamintim, şi de Tudorel Toader ca argument pentru suspendare Codruţei Kovesi.

Magistratul a fost găsit vinovat pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 litera a) (manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu - n.red.) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Decizia Secţiei disciplinare pentru judecători a CSM poate fi contestată la Înalta Curte.

Ciprian Coadă a criticat, într-un editorial, decizia prin care CCR a constatat existenţa unui conflict juridic de natura constituţională între Ministerul Public/DNA şi Guvern, în cazul anchetei adoptării OUG 13/2017 de modificare a Codurilor Penale. Cazul a fost deschis la solicitarea Curţii Constituţionale.

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne