Jared Kushner învinuit că are legături financiare cu Israelul

Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump.
Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump. (Peter Foley/Bloomberg/Getty Images)

Mass media israeliană este preocupată de rapoartele potrivit cărora ginerele preşedintelui american Donald Trump, Jared Kushner, şi familia acestuia au fost implicaţi în acorduri “pay-for-play” cu guvernul premierului Benjamin Netanyahu.

Deşi Kushner a fost forţat să demisioneze din funcţia de director general al companiei de imobiliare a familiei sale pentru a ocupa funcţia actuală de consilier al preşedintelui Trump la Casa Albă, s-a raportat că el ar continua să profite de pe urma ei. După cum a precizat duminică publicaţia The New York Times, acest lucru ridică semne de întrebare privind abilitatea lui Kushner de a fi neutru în negocierile de pace dintre israelieni şi palestinieni pe care ar trebui să le intermedieze în numele administraţiei SUA.

În mai 2017, înaintea călătoriei sale şi a preşedintelui Trump în Israel, Kushner Companies a primit o investiţie de 30 milioane de dolari din partea companiei israeliene de asigurări Menora Mivtachim. În luna aprilie, Kushner Companies a încheiat un acord cu o familie israeliană pentru cumpărarea unor clădiri cu apartamente în Manhattan, New York, în valoare de 200 milioane de dolari.

Raportul mai susţine că Jared Kushner a luat personal cel puţin 4 credite de la Bank Hapoalim, cea mai mare bancă din Israel.

Oficiali ai administraţiei Trump au declarat pentru New York Times, ca răspuns la întrebările privind aceste tranzacţii, că ele nu au încălcat legea şi nici normele etice aplicate în cazul oficialilor guvernamentali. Avocatul personal al lui Kushner, Abe Lowell, a adăugat:

“Cu puţin timp înainte de inaugurare, Jared Kushner nu a fost implicat şi nici nu a vorbit despre niciuna dintre activităţile sau proiectele desfăşurate de Kushner Companies. El are un acord de etică elaborat de avocaţi, pe care îl respectă în totalitate. Asocierea oricăreia dintre mult-mediatizatele sale călătorii în Orientul Mijlociu cu orice [activitate] a Kushner Companies sau afacerile sale nu are niciun sens şi este o exagerare pentru a scrie o poveste, dar de fapt nu există niciuna”.

Alţi experţi juridici sunt de acord că acest lucru este adevărat, dar mai notează că regulile actuale privind etica au fost scrise fără a se prevedea că un Donald Trump sau un Jared Kushner vor lucra în cadrul guvernului.

Între timp, Kushner Companies este investigată de Comisia pentru Valori Imobiliare şi Tranzacţii pentru că a folosit numele lui Jared în promovarea vizelor EB-5 pentru investitori chinezi într-un proiect imobiliar de lux, un zgârie-nori, în a cărui dezvoltare era implicată. De asemenea, biroul procurorului federal şef al New York-ului, cu sediul în Manhattan, investighează problema, a menţionat sâmbătă publicaţia The Wall Street Journal.

Acest raport nu a furnizat niciun detaliu privind investigaţia Comisiei sau vreun subiect exact al anchetei.