Iurie Leancă: ”Numai dacă ne facem temele, vom fi ajutaţi”

”De astăzi înainte nu mai poate miza nimeni la Chişinău pe susţinere financiară şi politică doar în contextul regional geopolitic. Numai dacă ne facem temele, vom fi ajutaţi, inclusiv financiar”, a declarat fostul premier într-un interviu acordat Deutsche Welle.
Iurie Leancă, liderul PPEM, 12 iunie 2015
Iurie Leancă, liderul PPEM, 12 iunie 2015 (serviciul de presă PPEM)

”Aceste elemente de constrângere ne vor ajuta să ne mişcăm diferit acum decât înainte, inclusiv pe reforma justiţiei. Eu sunt convins că Republica Moldova poate reveni la normalitate. Nu mai putem continua cu acele declaraţii frumoase, în baza cărora am fost deseori susţinuţi de parteneri. Acum e nevoie să ne apucăm de treabă”, a afirmat preşedintele Partidului Popular European din Moldova (PPEM), referindu-se la cererea preşedintelui român Klaus Iohannis de reexaminare a împrumutului promis R.Moldova în valoare de 150 de milioane de euro.

În privinţa formării unui nou guvern la Chişinău, Leancă a susţinut că ”în lipsa unei coaliţii angajate pe un plan de reforme în câteva domenii cheie, a se vorbi despre un nou guvern e cel puţin prematur. Toată energia noastră, toate resursele ar trebui să fie îndreptate acum spre altceva: putem sau nu putem forma o coaliţie diferită de coaliţiile precedente? Convingerea mea este că doar prin revenirea la rezultatele alegerilor din 30 noiembrie 2014, când 55 de deputaţi din 101 au fost aleşi pe o platformă proeuropeană, se va putea trece la obiectivele principale: modernizarea instituţiilor, scoaterea lor din captivitate, respectarea legii, deci a statului de drept în Republica Moldova. Trebuie să găsim forţe noi, să tragem o linie, să depăşim frustrările, emoţiile şi supărările”.

Aflat la Berlin, la invitaţia Fundaţiei Konrad Adenauer, fostul şef al guvernului de la Chişinău a pledat pentru ”o comunicare sinceră, deschisă cu cetăţenii, cărora să le fie prezentată o listă cu angajamente punctuale şi verificabile, pentru a le recâştiga încrederea moldovenilor”. În opinia sa, doar prin integrarea europeană instituţiile statului pot fi modernizate, iar Chişinăul trebuie să acţioneze ” în logica preaderării europene”.

El a evocat şi campania anticorupţie din România, arătând că începutul acesteia în anii 2004-2005 nu a existat un consens politic naţional, dar ulterior ”a fost preşedintele Băsescu, cel care şi-a asumat acest rol, au existat presiuni, dar şi susţinere dinspre partenerii externi şi iată, s-au creat DNA şi alte instituţii care în timp şi-au dovedit eficienţa”.

Nu mai putem continua cu acele declaraţii frumoase, în baza cărora am fost deseori susţinuţi de parteneri. Acum e nevoie să ne apucăm de treabă.

Iurie Leancă a recunoscut că în Republica Moldova ”nu există acum la nivelul partidelor, la nivelul celor 55 de deputaţi un consens total cu privire la modernizarea ţării, lupta anti-corupţie, reforma în justiţie. Nu putem pretinde că există voinţă politică în acest sens”. În opinia sa, ţara are nevoie acum de ”trierea acestei voinţe politice, chiar de impunerea ei prin presiuni din interior şi exterior”.

Întrebat de rolul său în scandalul miliardului furat din băncile moldoveneşti, fostul şef de guvern a explicat: ”Am semnat acea garanţie pentru Banca Naţională la solicitarea expresă a acesteia şi în urma discuţiilor cu partenerii din instituţiile financiare, care ne-au zis că nu există altă soluţie pentru a preveni colapsul întregului sistem bancar din Republica Moldova. Eram în preajma alegerilor parlamentare, s-ar fi putut crea o isterie, o panică – nu regret fiindcă înţeleg că nu am avut o altă soluţie... Dacă acea garanţie nu era eliberată, sute de mii de cetăţeni îşi pierdeau peste noapte tot ce au câştigat cu multă muncă de-a lungul anilor şi se prăbuşea sistemul bancar”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe