Istoria apariţiei masajului chinezesc

Masajul chinezesc, în calitate de componentă de bază a medicinii tradiţionale chineze, a apărut cu peste 5000 de ani în urmă. Unitatea corpului uman şi a naturii - postulatul medicinii tradiţionale chineze – şi cunoaşterea principiilor yin şi yang, constituie fundamentele masajului chinezesc.

Medicina tradiţională chineză nu se ocupă cu tratarea unui singur organ, ci examinează organismul uman ca un tot. În acest caz, tratamentul constă dintr-un complex de măsuri menite să prevină maladia.

În teoria masajului chinezesc se vorbeşte despre importanţa echilibrului dintre yin şi yang, precum şi a unui flux uniform al energiei qi în corpul uman. Acest lucru poate fi realizat prin exercitarea unui anumit efort asupra punctelor de acupunctură, care, la rândul lor, sunt legate de organele interne. Masajul poate restabili fluxul corect al energiei în organism, datorită căruia corpul va intra în stare de armonie şi echilibru.

În timpul masajului are loc redistribuirea energiei, restabilindu-se echilibrul dintre yin şi yang. Doctorul medicinii chineze, ce practică tehnicile masajului, cunoaşte cum circulă energia qi de-a lungul meridianelor, unde şi cum să exercite un efort, pentru a restabili acest proces. Aşa numitele „meridiane” semnifică canalele energetice invizibile ale organismului, pe unde circulă energia internă qi

În timpul săpăturilor mormintelor Han, în Mavandue, au fost găsite manuscrise datând din perioada Chunqiu şi perioada dinastiei Han. Aceste manuscrise conţin descrierea metodelor de tratament cu ajutorul masajului, cu denumirea de „Tuyn”. Ulterior, s-a dovedit că acest tip de masaj a fost unul dintre cele mai răspândite metode de tratament din acea perioadă.

"Apăsarea fără frecare, apăsarea fără efort, apăsarea în combinaţie cu frecare, apăsarea şi frecarea în combinaţie cu tratamentul pe baza de plante – fiecare din aceste metode au indicaţii proprii de utilizare."

La palatul împăratului, pe timpul domniei dinastiilor Sui şi Tang, au existat întotdeauna doctori şi maseuri, ce cunoşteau tehnici de vindecare a oaselor şi aşa numita terapie „tao yin”. În canonul „Şase legi ale dinastiei Tang” se spune: „Masajul este utilizat pentru a trata boli, cauzele cărora sunt vântul, frigul, căldura verii, umiditatea, foamea, supranutriţia, extenuarea şi odihna excesivă”.

Pe timpul domniei dinastiei Song, Jin şi Yuan, tehnicile de masaj au continuat să se dezvolte. „În colecţia generală a reţetelor sacre” se scrie: "Apăsarea fără frecare, apăsarea fără efort, apăsarea în combinaţie cu frecare, apăsarea şi frecarea în combinaţie cu tratamentul pe baza de plante – fiecare din aceste metode au indicaţii proprii de utilizare."

Experienţele cele mai preţioase, inclusiv apariţia a peste 20 de monografii despre masaj în tratamentul bolilor, au fost acumulate pe timpul domniei dinastiilor Ming şi Qing. Cu timpul, masajul chinezesc a devenit una dintre principalele ramuri ale practicii medicale.