Israelul vrea monopol pe avionul american cu înaltă tehnologie F 35. Vrea sa scoată Turcia din schemă

Avion de vânătoare american F-35
Avion de vânătoare american F-35 (Wikimedia.org)

Un oficial militar de rang înalt israelian a dezvăluit că regimul din Tel Aviv poartă discuţii cu SUA cu privire la livrarea de avioane de vânătoare stealth F-35 în Turcia, fără programul de îmbunătăţire a performanţelor.

Oficialul nenumit a declarat publicaţiei Haaretz că Israelul doreşte să fie singura entitate din Orientul Mijlociu care să deţină avioane de luptă F-35 în inventarul său, cu scopul de a menţine un avantaj militar.

În timp ce forţa aeriană israeliană urmează să primească în iunie programul care va îmbunătăţi capabilităţile avionului cu tehnologie stealth, autorităţile militare israeliene fac presiuni asupra omologilor americani ca aceştia să nu ofere şi Turciei acest program.

“Temerea noastră este că Turcia trece printr-o tranziţie dramatică pentru o ţară. Turcia a făcut un drum lung de la a fi un aliat NATO şi un partener important în lupta împotriva terorismului până la a ajunge în situaţia de astăzi, în care ţine ostatic un cetăţean american pentru a-l folosi ca monedă de schimb. Acesta nu este comportamentul unui aliat”, a declarat senatorul republican american James Lankford pentru Haaretz

El a mai precizat că, deşi Turcia este un aliat în NATO şi a fost un bun partener timp de mulţi ani, dacă “nu ştim cum va fi această ţară în câţiva ani, atunci nu ar trebui să le oferim aceste resurse”.

Publicaţia turcească Yeni Safak a susţinut duminică faptul că Turcia probabil va dori să cumpere avioane de luptă ruseşti Su-57 în locul avioanelor de luptă stealth americane F-35 în cazul în care Washingtonul suspendă livrarea avioanelor sale ca răspuns la decizia Ankarei de a achiziţiona de la ruşi sistemul antirachetă S-400.

În raport se menţionează că avionul rusesc Su-57, care este dezvoltat pentru superioritate aeriană şi operaţiuni de atac, costă aproximativ jumătate din valoarea avionului american F-35.

De asemenea, avionul de vânătoare rusesc din generaţia a cincea poate răspunde necesităţilor naţionale ale Turciei mult mai bine decât avionul american F-35, din motivul că acesta din urmă trebuie să fie echipat în întregime cu programe, muniţii, radare şi sisteme electronice de bord turceşti înainte să poată fi operat de forţa aeriană turcă.

Săptămâna trecută, o comisie a Senatului american a adoptat o variantă a unui proiect de lege potrivit căruia se va interzice vânzarea de avioane F-35 Turciei. Camera Reprezentanţilor a adoptat în 24 mai varianta respectivă a proiectului de lege şi acum trebuie să se ajungă la un compromis pentru forma finală care să fie supusă votului în Camera Reprezentanţilor şi în Senat ulterior în acest an, potrivit yenisafak.com.

Ziarul turcesc în limba engleză Hürriyet Daily News a susţinut în 29 decembrie 2017 că acordul pentru achiziţionarea de către Turcia a patru baterii de rachete sol-aer S-400 ruseşti a fost semnat în Ankara.

Anterior, în 27 decembrie 2017, Serghei Viktorovici Cemezov, directorul corporaţiei ruse de stat Rostesc, declara publicaţiei Kommersant că Rusia va furniza Turciei patru baterii de S-400, în schimbul a 2,5 miliarde de dolari, adăugând că Moscova urmează să înceapă primele livrări în martie 2020. Cemezov a mai afirmat că Turcia va plăti 45% din costul acordului în avans, în timp ce Rusia va oferi Ankarei credite pentru a acoperi ce a mai rămas din acel cost.

SUA aparent a avertizat Turcia în privinţa consecinţelor deciziei de a cumpăra sistemele S-400, afirmând că Washingtonul ar putea sancţiona Ankara din cauza acestei acţiuni.

S-400, al cărui nume complet este Triumf Mobile Multiple Anti-Aircraft Missile System (AAMS), este un sistem de rachete avansat rusesc proiectat pentru a detecta, urmări şi distruge avioane, drone sau rachete aflate la distanţe de până la 402 km. Anterior, sistemul a fost vândut doar Chinei şi Indiei.

Turcia încearcă să îşi îmbunătăţească sistemul de apărare aeriană, în special după ce Washingtonul a decis în 2015 să îşi retragă sistemul de rachete sol-aer Patriot de la graniţa turco-siriană, acţiune care a slăbit apărarea aeriană a Turciei.