Israelul începe să demoleze locuinţe palestiniene în Ierusalimul de Est

Buldozer al armatei israeliene demolează o clădire în satul palestinian Sur Baher în Ierusalimul de Est
Buldozer al armatei israeliene demolează o clădire în satul palestinian Sur Baher în Ierusalimul de Est (Screenshot)

Israelul a început să demoleze parţial, luni, locuinţele dintr-un sat palestinian situat într-o suburbie a Ierusalimului, în pofida criticilor şi protestelor internaţionale intense. Buldozere şi sute de soldaţi au început să dărâme clădiri în Sur Baher, după ce au forţat rezidenţii să evacueze zona, potrivit Deutsche Welle.

Sur Baher este construit parţial pe teritorii ce aparţin Ierusalimului, precum şi pe cele ale Cisiordaniei. Israelul a susţinut de mult timp că multe dintre clădirile satului au fost construite mult prea aproape de bariera ce separă oraşul de teritoriul palestinian ocupat. După o bătălie legală ce a durat ani de zile, Curtea Supremă a Israelului a decis în luna iunie că structurile au încălcat într-adevăr o interdicţie privind construcţiile.

Palestinienii au afirmat că guvernul israelian foloseşte problema securităţii ca scuză pentru a-i alunga tot mai departe de Ierusalim, pentru a-şi extinde coloniile şi a construi drumuri care să ducă spre noile comunităţi israeliene.

Israelul a ocupat unele zone ale Cisiordaniei şi Ierusalimului după Războiul de Şase Zile din 1967. La începutul anilor 2000, Israelul a creat o barieră între unele dintre porţiunile israeliene şi palestiniene ale Ierusalimului, o măsură care a contribuit la reducerea numărului de atacuri armate şi atacuri sinucigaşe, conform guvernului din Tel Aviv. Însă palestinienii au etichetat bariera drept un “zid de tip apartheid”.

Uniunea Europeană a condamnat demolările, afirmând că acestea “subminează viabilitatea soluţiei cu două state şi perspectiva unei păci durabile”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe