Monica Niculescu, Irina Begu şi Raluca Olaru s-au calificat la dublu în sferturi de finală - Cincinnati

Ambele perechi cu românce în componenţă s-au calificat în sferturile turneului WTA Premier 5 de la Cincinnati: Irina Begu /Raluca Olaru şi Monica Niculescu /Su Wey Hsieh.
(Captură foto)

Perechea Irina Begu / Raluca Olaru sunt la a şasea victorie consecutivă în proba de dublu: patru la turneul WTA Internaţional Bucureşti şi două la turneul de la Cincinnati.

În optimile de finală Irina Begu (53 WTA la dublu) şi Raluca Olaru (38) au învins perechea japonezo-croată Shuko Ayoma (45) / Darija Jurak (47), cu scorul 7-6(2), 1-6, [10-6]. Partida a durat o oră şi 34 de minute.

În primul set, Irina şi Raluca au reuşit un break în ghemul 3, pe care l-au păstrat până la 5-4, când au servit pentru set, dar fără să reuşească s-lă câştige, însă şi-au adjudecat clar tie-break-ul. În setul doi au cedat iniţiativa şi au pierdut manşa se undă, dar au cîştigat tie-breakul de meci cu 10-6.

În urma calificării în sferturile de finală, Irina şi Raluca au acumulat câte 190 de puncte WTA şi un premiu financiar în valoare de 18.830 USD, pe care îl vor împărţi.

Adversarele Irinei şi Ralucăi din sferturi vor fi Sania Mirza (India, 7) / Shuai Peng (China, 12), favorite 4.

Niculescu / Hsieh au avut câştig de cauză într-un meci dramatic cu Mladenovic / Pavliucenkova şi s-au calificat şi ele în sferturile turneului.

Su-Wei Hsieh (Taipei, 70) / Monica Niculescu (19) au trecut de Kristina Mladenovic (Franţa, 9) / Anastasia Pavliucenkova (Rusia, 55), cu scorul de 6-7(4), 7-5, [10-8], într-o partidă care a durat o oră şi 49 de minute.

După ce au salvat două mingi de set în prima manşă la 4-5, Monica şi Su-Wei au pierdut până la urmă în tie-break. În setul doi s-au impus cu 7-5. În tie-break-ul de meci au condus cu 2-0, 4-2, fiind egalate la 7. Jucând mai bine ultimele puncte, Niculescu şi Hsieh şi-au adjudecat partida şi calificarea în sferturi.

Pentru această performanţă Monica şi Su-Wei vor primi câte 190 de puncte WTA şi un premiu financiar de 18.830 USD, pe care îl vor împărţi.

Următoarele lor adversare vor fi Lesia Tsurenko şi Liudmila Kicenok.