Iohannis, replică dură pentru Tăriceanu şi Băsescu după declaraţiile privind "statul mafiot"

Declaraţiile unor persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată care pun sub semnul întrebării statul de drept sunt lipsite de credibilitate, a reacţionat preşedintele Klaus Iohannis la declaraţiile lansate de Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a fost invitat de şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să-i demită pe procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi pe adjunctul SRI, generalul Florian Coldea, dacă acuzaţiile făcute de fostul lider de la Cotroceni, Traian Băsescu, la adresa instituţiilor conduse de cei doi se confirmă.

"În România, statul de drept este funcţional, iar declaraţiile unor persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată care pun sub semnul întrebării ori contestă acest lucru sunt lipsite de credibilitate. Sunt încrezător în ceea ce fac instituţiile statului şi, alături de întreaga opinie publică, aşteptăm efectele pozitive ale activităţii acestora.

În acelaşi timp, etichete de tip "stat mafiot" pot afecta imaginea României în lume, pot conduce la decredibilizarea unor instituţii şi, nu în ultimul rând, dovedesc incapacitatea unor persoane care deţin sau au deţinut funcţii publice importante în stat să-şi asume rolul pentru care au fost numite sau alese", se arată într-un răspuns al preşedintelui Klaus Iohannis pentru stiripesurse.ro.

În apelul său către preşedinte, Tăriceanu - trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului în dosarul Truică - a invocat afirmaţiile lui Traian Băsescu - urmărit penal pentru spălare de bani în dosarul Căşuneanu - potrivit cărora România s-a transformat într-un stat mafiot.

Potrivit liderului ALDE, Traian Băsescu descrie o situaţie inacceptabilă în care DNA şi SRI sunt scăpate de sub orice control civil, au acaparat şi exercită puterea într-un mod nelegitim în locul instituţiilor democratice alese de cetăţeni.

Pentru mai multe detalii despre apelul lui Tăriceanu intraţi aici.