Iohannis: Pensiile speciale trebuie eliminate, dar nu şi cele ale magistraţilor şi militarilor

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedinte Klaus Iohannis a atras atenţia, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Cotroceni, că, deşi este de acord că pensiile speciale trebuie eliminate, trebuie făcute câteva excepţii, respectiv în cazul magistraţilor şi militarilor.

“Ştiu că această chestiune se discută şi se dezbate în Comisia de specialitate şi cred că este mai bine să mă exprim după ce se clarifică dumnealor între ei în ce fel se doreşte promovarea acestei legislaţii. Dar, da, este clar că trebuie făcut ceva în această zonă fiindcă pur şi simplu PSD a exagerat cu aceste pensii speciale. Pe de altă parte, este clar că sunt categorii care trebuie să beneficieze de acest tip de pensie fiindcă au un serviciu foarte special. De exemplu, nu cred că cineva vrea să renunţe la pensiile de serviciu ale militarilor”, a precizat şeful statului.

De asemenea, preşedintele a explicat că eliminarea pensiilor speciale şi păstrarea unora dintre ele va fi discutată în Parlament şi “vom vedea care este concluzia”.

“Personal, drept să vă spun, nu susţin eliminarea pensiei speciale la magistraţi. Este un specific aparte, magistratul are o răspundere enormă, are un stres enorm, are o încărcare profesională ieşită din comun şi acordarea pensiilor speciale pentru magistraţi mi se pare în continuare o măsură care trebuie menţinută”, a adăugat Iohannis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne