Iohannis i-a cerut preşedintelui SUA o creştere a prezenţei militare a NATO în România

Klaus Iohannis - presidency.ro
Klaus Iohannis - presidency.ro (Epoch Times România)

Preşedintele Iohannis a declarat, după lucrările summit-ului B9, că a pledat, inclusiv în discuţia cu preşedintele SUA, Joe Biden, care a participat şi el la eveniment prin videoconferinţă, pentru creşterea prezenţei militare a NATO în Româna şi în sudul Flancului Estic.

„Situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră – despre care am discutat pe larg – ne-a dovedit că trebuie să ne menţinem vigilenţa. Aşadar, NATO trebuie să continue să îşi întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar şi coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră. De aceea, am pledat – inclusiv în discuţia cu Preşedintele Biden – pentru o creştere a prezenţei militare aliate, inclusiv a SUA, în România şi în sudul Flancului Estic.

Mă bucur că Preşedintele Biden s-a referit, în intervenţia sa, la importanţa unei Alianţe mai puternice şi relevante global şi, mai presus de toate, la importanţa specială a articolului V din Tratatul de la Washington, pe care Statele Unite ale Americii îl susţin extrem de puternic.

De asemenea, împărtăşesc ce a spus Preşedintele Biden legat de necesitatea întăririi cooperării transatlantice: Parteneriatul transatlantic acoperă Europa şi se întinde nu doar peste Ocean, ci merge până la Marea Baltică şi Marea Neagră, acesta fiind cheia de boltă a tot ceea ce am realizat în secolul XX şi până acum”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai ţinut să transmită că participarea preşedintelui SUA şi a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, a întărit sentimentul unităţii aliate şi a reconfirmat realitatea că statele Formatului Bucureşti acţionează pentru consolidarea securităţii euroatlantice în ansamblul său şi în deplină conformitate cu deciziile adoptate la nivel aliat.

"Participarea Statelor Unite la cel mai înalt nivel şi a conducerii Alianţei Nord-Atlantice evidenţiază, totodată, faptul că dezvoltările de securitate din regiunea noastră au impact asupra întregii securităţi euroatlantice.

Pentru România, participarea în premieră a Preşedintelui Biden la Summitul Formatului Bucureşti este cu atât mai relevantă cu cât anul acesta celebrăm 10 ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite ale Americii.

De asemenea, demonstrează încrederea de care se bucură România la Washington, ca partener şi aliat puternic.

Discuţiile Summitului Formatului Bucureşti au fost extrem de consistente, după cum se reflectă şi în Declaraţia Comună pe care am adoptat-o la finalul acestei reuniuni. Am subliniat, în schimbul de opinii cu omologii mei, faptul că acţiunile destabilizatoare ale Rusiei din regiune sunt îngrijorătoare şi contribuie la menţinerea unui accentuat climat de insecuritate”, a afirmat şeful statului.

„Am avut azi şi un schimb substanţial de evaluări privind subiectele actuale de pe agenda NATO şi contribuţiile noastre în perspectiva Summitului Alianţei din iunie.

Acest Summit va fi un moment important de reconfirmare a unităţii şi solidarităţii aliate. De asemenea, vor fi adoptate decizii importante privind procesul de reflecţie NATO 2030 şi actualizarea Conceptului Strategic al NATO. Doresc să evidenţiez aici leadership-ul Secretarului General al NATO, domnul Stoltenberg, în ceea ce priveşte coordonarea procesului NATO 2030.

Acest proces va oferi viziunea strategică pentru Alianţă în următorul deceniu şi va permite consolidarea rolului şi posturii NATO pe câteva coordonate majore.

În primul rând, este vorba despre consolidarea Alianţei în plan politic. Am subliniat, în acest sens, rolul NATO ca forum esenţial de consultare între membrii săi şi utilitatea asigurării unui dialog aliat consolidat pe teme de securitate şi apărare. Alianţa trebuie să îşi consolideze şi postura militară - o adaptare dinamică pentru asigurarea unui răspuns eficient şi calibrat la provocările actuale de securitate. În acelaşi timp, dialogul şi cooperarea cu partenerii noştri, în primul rând Uniunea Europeană, dar şi statele care împărtăşesc valorile democratice euro-atlantice, sunt fundamentale pentru abordarea globală a NATO.

Bineînţeles, prioritatea pentru noi continuă să o reprezinte partenerii din Vecinătatea Estică şi din Balcanii de Vest. Am accentuat importanţa unităţii aliate şi a relaţiei transatlantice solide, principii-cheie pentru ca NATO să acţioneze eficient împotriva provocărilor de securitate cu care se confruntă.

Unitatea şi solidaritatea aliate nu sunt concepte fără conţinut. Ele sunt fundamentul NATO, pentru că nici SUA, nici Europa nu pot fi sigure una fără cealaltă. Rezilienţa strategică rămâne esenţială pentru gestionarea eficientă a mediului actual de securitate, aşa cum am învăţat şi în contextul pandemiei de COVID-19. Trebuie să sporim eforturile de consolidare a rezilienţei atât pentru noi, cât şi pentru partenerii noştri. După cum ştiţi, România este pe deplin angajată în susţinerea tuturor eforturilor pe această linie şi, în acest sens, am înfiinţat şi acţionăm pentru operaţionalizarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, iar Declaraţia Summitului B9 de azi apreciază această iniţiativă a României.

Acest centru Euro-Atlantic pentru Rezilienţă va avea sediul aici, la noi, în Bucureşti”, a declarat Klaus Iohannis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne