Iohannis, după consultările de la Cotroceni: "Mă bucur să constat că intrăm în normalitate"

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în urma consultărilor de la Cotroceni cu principale partide politice din ţară, că s-a ajuns la un acord pe trei mari chestiuni - finanţarea partidelor, alegerile parlamentare şi votul pentru diaspora.

"Mă bucur să constat că încet, dar sigur, cu acest tip de consultare intrăm în normalitate. Cred că e un nou pas făcut spre altfel de politică, o politică a normalităţii. Următorul pas, sigur, este că aceste discuţii să se şi concretizeze în proiecte aşteptate şi de politicieni şi de cetăţeni. În urma discuţiilor de azi am convingerea că ne aflăm pe drumul cel bun. Sunt câteva proiecte convenite la precedentele consultări care au progresat, dar sunt şi teme sensibile precum votul pentru diaspora, care nu au făcut mari progrese. Le-am luat azi în discuţie pe toate. Că o primă concluzie, pot să spun că există un acord pe trei mari chestiuni.", a declarat Klaus Iohannis, citat de b1.ro.

Preşedintele a explicat că o primă chestiune agreată a fost ca până la jumătatea lunii mai să fie adoptate şi trimise spre promulgare legea privind alegerile locale şi legea finanţării partidelor.

Iohannis a subliniat că, în ceea ce priveşte legii finanţării partidelor, pe care a întors-o în Parlament, nu are de gând să promulge acte normative care încalcă prevederi constituţionale sau care au lacune juridice pentru că "lucrul bine făcut începe cu legislaţia bine făcută".

"În ultimii 25 de ani, de foarte multe ori, legislaţia prost făcută a dus la stagnare şi chiar la ineficienţă", a explicat şeful statului, adăugând că a discutat cu liderii formaţiunilor politice invitate la Cotroceni şi despre necesitatea corectării prevederilor care dau impresia că partidele doresc să îşi lase portiţe către finanţări precum şi despre necesitatea transparenţei.

"Mă bucur să constat că partidele au fost de acord cu aceste modificări", a continuat preşedintele.

A doua zonă de acord se referă la legislaţia privind alegerile parlamentare, a afirmat Iohannis, menţionând că toate partidele s-au declarat de acord să finalizeze proiectul până la finele acestei sesiuni parlamentare.

Referitor la ultima chestiune, votul pentru diaspora, Iohannis a şi-a exprimat speranţa ca proiectul de lege va fi finalizat în această sesiune parlamentară.

"Votul prin corespondenţă: nu mi-am ascuns preocuparea privind întârzierea negocierilor. Aştept ca stadiul declarativ să fie depăşit şi asigur că voi urmări cu mare atenţie ce se întâmplă în această speţă. Toate partidele au dat asigurări că există voinţă politică şi că o soluţie va fi adoptată în timp util", a precizat şeful statului.

Preşedintele şi-a exprimat, de asemenea, satisfacţia că legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor a fost pus de acord cu Constituţia după ce a trimis-a la CCR, adăugând că "mai bine mai târziu decât niciodată".

"Am aflat că legea referitoare la alegerile locale a trecut cu bine prin Senat, e un semn bun, e un semn că dacă se doreşte, chestiunile se pot rezolva şi în final, îmi exprim speranţa că în această sesiune, partidele vor duce la îndeplinire lucrurile la care s-au angajat în faţa cetăţenilor, ceea ce creează premisele unei reforme politice aşa cum le aşteptăm cu toţii", a mai precizat Iohannis.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.