Iohannis, despre scandalul "Presiuni de la Cotroceni pe un judecător CCR"

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Mihut Savu / Epoch Times)

Preşedintele Klaus Iohannis a răspuns marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, la întrebările jurnaliştilor legate de scandalul declanşat în spaţiul public de judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, care a avut o conversaţie privată cu consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu.

Jurnalist: Ştiaţi de discuţia consilierei dumneavoastră pe probleme de drept cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, care spune că i s-a transmis că Preşedintele este presat să semneze un decret prin care acest judecător să-şi piardă funcţia?

Iohannis: "Ştiu că a existat o discuţie, ştiu că s-a dat un comunicat şi ştiu că acel comunicat conţine tot ce trebuia spus, fiindcă l-am citit înainte să fie dat dumneavoastră. A fost o discuţie, dar am rămas foarte surprins cum unii au interpretat această discuţie drept o presiune, cică, din partea Cotroceniului. Nu există nicio presiune, deci eu nu fac nicio presiune asupra unui judecător. Ar fi fundamental eronat. Şi ştiu ce a discutat doamna Tănăsescu. Nici vorba de o presiune."

Jurnalist: I-aţi cerut dumneavoastră să discute cu domnul Lăzăroiu? V-a informat înainte? Cum au decurs lucrurile?

Iohannis: "Nu, doamna Tănăsescu mi-a spus că există o sesizare din partea unui ONG şi dacă îi dau voie să-i spună şi domnului Lăzăroiu că există această solicitare. Este una publică, înregistrată la noi. Şi mi s-a părut că este corect, dacă persoana respectivă este vizată de o solicitare, măcar să ştie, fără ca această chestiune să fie interpretată drept presiune sau drept o iniţiativă nepotrivită. Deci întreaga chestiune a fost denaturată din motive pur politice. Habar nu am de ce judecătorul Lăzăroiu a intrat în acest joc, dar poate îl întrebaţi dumneavoastră."

Jurnalist: Dar Curtea Constituţională mâine va scrie Comisiei de la Veneţia acuzând aceste presiuni. Dacă puteţi să spuneţi exact, aveţi de gând să emiteţi acel decret? Au rămas multe lucruri fără răspuns după acea întâlnire. Domnul Lăzăroiu asta a dat de înţeles, că doamna Simina Tănăsescu i-a spus că dumneavoastră veţi dori să emiteţi un decret de revocare, chiar dacă nu aveţi prerogative.

Iohannis: Aţi fost la acea discuţie?

Jurnalist: Nu. Tocmai de aceea vă întrebăm.

Iohannis: Vă spun eu că nu a fost vorba de aşa ceva. A fost o discuţie teoretică între doi specialişti, nu am decis absolut nimic în această chestiune şi, atunci când voi decide, o să aflaţi prin comunicat public de la mine.

Mai multe detalii despre scandal aici.