Iohannis, despre revocarea şefei DNA: Eu respect statul de drept!

"Eu îmi doresc pentru ţara mea o întărire a statului de drept şi atunci este evident că primul om în stat este primul care respectă statul de drept, respectă deciziile CCR, drept pentru care am pus în aplicare decizia CCR", a explicat Iohannis de ce a revocat-o pe Kovesi.
Preşedintele Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Revocarea şefei DNA a stârnit valuri de reacţii şi de comentarii atât printre fanii preşedintelui Iohannis cât şi printre opozanţii săi, unele pozitive, altele însă nu. Multe voci au criticat atât decizia luată de şeful statului cât şi modul în care acesta a procedat, respectiv faptul că a anunţat revocarea prin purtătoarea de cuvânt şi nu a ieşit personal să-şi explice decizia. Astăzi, aflat la Bruxelles, preşedintele a oferit, răspunzând la întrebările presei, şi câteva explicaţii asupra motivaţiilor sale.

Preşedintele Klaus Iohannis a explicat, miercuri, la Bruxelles motivele pentru care a revocat-o pe Kovesi din fruntea DNA. El a declarat că ”nici un moment nu a fost o opţiune să nu respect Constituţia şi statul de drept”, adăugând că ”acest pas făcut luni nu mi-a schimbat părerea mea personală despre activitatea DNA şi a doamnei Kovesi. Au făcut treabă foarte bună”.

Întrebat care sunt argumentele pentru care a decis revocarea din funcţie a şefei DNA, Iohannis a răspuns că el respectă statul de drept şi Constituţia, condiţii în care nici nu se punea problema să nu respecte o decizie a CCR.

"Cred că vă amintiţi, sper să vă amintiţi, şi îmi face plăcere să o spun cu voce tare: eu respect statul de drept, respect Constituţia, şi aceste lucruri nu le spun de complezenţă sau de slogan, eu îmi doresc pentru România o întărire a statului de drept, o întărire a democraţiei. Calea românească trebuie să fie calea democraţiei consolidate care se bazează pe valorile noastre pe care se bazează şi NATO şi UE, de aceea suntem aici. Noi nu suntem musafiri, noi suntem aici membri cu drepturi depline. Deci calea românească este calea valorilor democratice şi a statului de drept. Eu îmi doresc pentru ţara mea o întărire a statului de drept şi atunci este evident că primul om în stat este primul care respectă statul de drept, respectă deciziile CCR, drept pentru care am pus în aplicare decizia CCR. Nici într-un moment nu a fost opţiune pentru mine să nu respect Constituţia, să nu respect statul de drept", a declarat preşedintele.

Şeful statului a mai precizat că lupta anticorupţie trebuie să meargă înainte şi va merge înainte cu toată forţa. Totodată, Iohannis şi-a exprimat aprecierea pentru activitatea fostei şefe DNA.

"Dacă am ajuns la această temă, vreau să fie foarte foarte clar un alt lucru: dacă cineva acum se bucură că lupta anticorupţie încetează, sau încetineşte, NU, nici vorbă, deci lupta anticorupţie trebuie să meargă înainte şi va merge înainte. Ştiţi foarte bine că eu m-am exprimat în repetate rânduri despre performanţele DNA. DNA este un corp de profesionişti foarte bine pregătiţi. DNA trebuie şi va merge mai departe. Deci lupta anticorupţie va merge în toată şi cu toată forţa mai departe. Iar până acum acest pas pe care l-am făcut luni nu mi-a schimbat părerea mea personală despre activitatea DNA şi inclusiv activitatea doamnei Kovesi, au făcut o treabă foarte bună. Sunt oameni foarte bine pregătiţi şi această activitate trebuie apreciată. Eu am apreciat-o tot timpul şi am sprijinit tot timpul şi pot să spun fără niciun fel de problemă că voi sprijini în continuare, poate şi mai mult, lupta anticorupţie", a precizat şeful statului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne