Iohannis, despre numirea Olguţei Vasilescu şi a lui Drăghici: Vom vedea ce ne-a trimis acolo doamna premier

Preşedintele Klaus Iohannis nu se grăbeşte prea tare să dea curs propunerilor de miniştri la Dezvoltare şi Transporturi înaintate, din nou, de prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Mihut Savu / Epoch Times)

Preşedintele Klaus Iohannis a avut prima reacţie, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, după ce premierul Viorica Dăncilă i-a trimis pentru a treia oară aceleaşi propuneri de miniştri la Dezvoltare şi Transporturi, de data aceasta însoţite şi de anumite documente.

Întrebat dacă întrunesc acum aceste propuneri condiţiile pentru a fi numite, preşedintele a replicat: "Aceste documente sunt în analiza departamentului de specialitate la Administraţia Prezidenţială şi, imediat ce voi reveni în ţară, voi discuta şi vom vedea ce ne-a trimis acolo doamna Prim-ministru şi, într-un timp rezonabil, voi formula un răspuns la aceste propuneri".

Reamintim că premierul Viorica Dăncilă i-a transmis, luni dimineaţa, preşedintelui României o scrisoare în care îi cere acestuia din nou numirea Olguţei Vasilescu în funcţia de ministru al Dezvoltării şi a lui Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor.

În scrisoarea sa, premierul îi transmite şefului statului că cei doi sunt "persoane cu o experienţă şi o probitate netăgăduite, capabile să exercite înaltele demnităţi pentru care sunt nominalizate" şi îl "dojeneşte" pe Iohannis pentru faptul că a cerut acte din care să reiasă că cei doi întrunesc criteriile de legalitate. Detalii aici.

Preşedintele refuzase cele două numiri şi îi comunicase Vioricăi Dăncilă, în scris, că aceştia "nu fac dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs". Mai exact, cei doi n-au depus cazierul judiciar la dosar, aşa că nu se poate şti dacă au suferit sau nu condamnări penale. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne