Iohannis dă undă verde reformei în achiziţiile publice

După un drum anevoios prin Parlament, presărat cu amânări consecutive, mult aşteptatul pachet de legi privind achiziţiile publice a fost, în final, promulgat de preşedintele Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Cotroceni, că a promulgat pachetul de legi privind achiziţiile publice.

"Avem un pachet de patru legi care reglementează achiziţiile publice, un pachet care a fost recent aprobat în Parlament şi astăzi am promulgat aceste patru legi. Este vorba de Legea privind achiziţiile publice, Legea privind achiziţiile sectoriale, care înlocuieşte vechea Ordonanţă nr. 34/2006, pe care o abrogă. Este Legea privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, care înlocuieşte şi abrogă vechea Lege a parteneriatului public privat din 2010.

Aceste prime trei legi, printre altele, transpun şi trei directive europene, care au fost scadente la implementare în această primăvară. Şi, în fine, Legea privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, o lege care reglementează această chestiune şi înlocuieşte un capitol din vechea Ordonanţă nr. 34/2006", a declarat Iohannis.

Preşedintele este de părere că acest pachet de legi proaspăt promulgat reprezintă "un pas înainte" în zona achiziţiilor publice.

"Vechea reglementare, Ordonanţa nr. 34/2006, a suferit nenumărate modificări, au fost nenumărate nemulţumiri în legătură cu acel act normativ, şi, având acum un sistem de evaluare a achiziţiilor mai complex un pic, dar care combină criteriul preţului cu elemente de calitate, este o chestiune pe care o găsesc bună.

Trebuie să apreciez în sens pozitiv faptul că Parlamentul a înţeles importanţa acestui pachet de acte normative şi a trecut prin toate procedurile acest pachet în aproximativ jumătate de an, ceea ce este o viteză notabilă pentru Parlamentul nostru", a adăugat Iohannis.

Pe de altă parte, Institutul pentru Politici Publice acuza recent Parlamentul că refuză reforma în domeniul achiziţiilor publice şi amână adoptarea acestui pachet legislativ "în ciuda faptului că România a primit deja informarea privind declanşarea procedurii de pre-infringement de la Comisia Europeană după expirarea termenului de transpunere de 18 aprilie prevăzut în cele 3 Directive privind achiziţiile publice şi concesiunile."

"Practic, după această dată, orice achiziţie publică făcută de o autoritate contractantă, fără a aplica noul cadru legal prevăzut de Directive, este pasibilă de corecţii financiare de până la 100% în cazul fondurilor europene şi de sancţiuni similare pentru achiziţiile cu fonduri de la bugetul de stat. Mai mult, riscăm ca orice achiziţie publică să fie atacată în instanţă de orice parte interesată şi să fie anulată, întrucât se desfăşoară pe legislaţie neconformă", a arătat IPP.

Potrivit IPP, reforma achiziţiilor publice reprezintă una dintre cele 36 de condiţionalităţile ex-ante asumate de România pentru utilizarea fondurilor europene structurale şi de investiţii pentru perioada 2014 – 2020, din care sunt îndeplinite doar 14.

"Neîndeplinirea acestora până la 31 decembrie 2016 va atrage suspendarea fondurilor alocate României, în condiţiile în care la aproape 1 an şi jumătate de la debutul noului exerciţiu financiar, rata absorbţiei din alocarea financiară de 43 miliarde de euro este 0", a subliniat atunci institutul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne