Iohannis: Am cerut reexaminarea Codului Fiscal cu motivaţia prudenţei şi responsabilităţii în plan fiscal-bugetar

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj Conferinţei Ştiinţifice a Economiştilor din Mediul Academic, prin intermediul consilierului prezidenţial Cosmin Marinescu, în care a reiterat motivele pentru care a decis să retrimită în Parlament, spre reexaminare, noul Cod Fiscal, gest ce a stârnit ample controverse în tabăra puterii.

"Recent, am solicitat Parlamentului reexaminarea Codului fiscal. Am făcut acest lucru cu motivaţia prudenţei şi responsabilităţii în plan fiscal-bugetar. România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult maniera în care se realizează aceasta. Pentru consolidarea performanţelor recente, politicile fiscal-bugetare trebuie să fie sustenabile. Dezvoltarea reală, calitativă, se obţine prin politici economice bine gândite, care depăşesc interesele politice şi rezolvă problemele profunde ale economiei noastre", se precizează în mesajul lui Iohannis, postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

În urmă cu un sfert de veac puneam punct unei istorii nefaste pentru economia, cultura şi societatea noastră, a evidenţiat Iohannis, subliniind că "socialismul ne-a demonstrat, din păcate, cât de dramatic putem rămâne în urmă atunci când ne conducem după idei eronate, după idei economice şi sociale aflate în contradicţie cu însăşi natura umană."

"În prezent, după 25 de ani de reforme, am putea spune că tranziţia economică a fost, în cele din urmă, încheiată. Am lăsat în urmă un sistem plin de defecte, care ne-a oferit însă o lecţie esenţială: viziunea economică este decisivă pentru bunul mers al societăţii", a mai transmis preşedintele României.

De aici înainte, România trebuie, în opinia lui Iohannis, să-şi consolideze, în mod hotărât, instituţiile economiei de piaţă. În actuala etapă, circumscrisă trinomului post-tranziţie, post-aderare, post-criză, avem nevoie de un nou model de dezvoltare, axat pe competitivitate şi responsabilitate.

"România are nevoie de o abordare echilibrată şi responsabilă, una care să corecteze erorile trecutului, în favoarea unor beneficii sustenabile. Nu ne mai putem permite politici care să genereze prosperitate doar pe termen scurt, fără să consolidăm bazele reale ale progresului economic: proprietatea privată şi piaţa concurenţială, acumularea de capital şi stimularea investiţiilor, inovarea şi antreprenoriatul, libertatea economică şi competitivitatea. Acestea sunt sursele prosperităţii generale, a creării de locuri de muncă productive şi bine plătite", a precizat şeful statului.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne