Iohannis a promulgat legea neimpozitării pensiilor sub 2000 lei

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Preşedintele Iohannis a promulgat legea de modificare a Codului Fiscal prin care se elimină impozitul şi plata CASS pentru pensiile sub 2000 lei.

Cu o zi înainte, şeful statului a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a luat decizia promulgării legii ca urmare a discuţiei pe care a avut-o la Palatul Cotroceni cu premierul Sorin Grindeanu şi ministrul de Finanţe Viorel Ştefan, cei doi promiţându-i că se vor încadra în ţinta de deficit de 3% în aplicarea măsurilor cuprinse în programul de guvernare al PSD-ALDE.

"După analiza pe care am făcut-o şi după discuţia pe care am avut-o astăzi, am decis să promulg această lege în zilele următoare", a declarat miercuri Iohannis, întrebat ce va face în privinţa proiectului votat de Camera Deputaţilor pe 5 ianuarie.

Reamintim că legea prin care pensiile sub 2000 sunt scutite de impozit şi plata CASS a stârnit numeroase controverse, opoziţia catalogând drept populist acest demers şi acuzând că în realitate, se măresc pensiile medii şi mari, pensiile mici fiind deja scutite de impozit. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne