Învinsă de Coreea de Sud, România a retrogradat din Grupa A a Diviziei a II-a a Campionatului Mondial Under-20

(Bruce Bennett / Getty Images)

Selecţionata României a fost învinsă de Coreea de Sud cu scorul de 6-3 (1-2, 2-0, 4-0), sâmbătă, la Tallinn, şi a retrogradat din Grupa A a Diviziei a II-a a Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă Under-20.

De remarcat faptul că adversarii au marcat de trei ori în ultimele două minute. Mihai Sotir (07:05), Norbert Rokaly (26:30) şi Szabolcs Hildebrand (31:47) au marcat golurile tricolorilor, în timp ce pentru asiatici au punctat Kim Sangwon (14:00), Lee Seung Ho (19:45, 47:02), Jung Jonghyun (58:13), Lee Chonghyun (58:46) şi Son Taekwang (59:50).

România nu a fost ajutată nici de jocul rezultatelor, Olanda învingând Lituania cu 4-3, după prelungiri, şi obţinând astfel punctele necesare pentru a depăşi echipa noastră.

Înaintea partidei dintre Marea Britanie şi Estonia, care nu mai are importanţă esenţială pentru clasament, pe primul loc se află Marea Britanie (promovată în eşalonul superior), cu 11 puncte, urmată de Lituania, 9 p, Coreea de Sud, 9 p, Olanda, 5 p, Estonia, 4 p, România, 4 p. La egalitate de puncte contează rezultatul direct, iar Estonia a învins România cu 4-2. Celelalte rezultate ale echipei antrenate de Karoly Antal, Marius Trandafir şi Răzvan Lupaşcu au fost 5-6 cu Lituania, după şuturile de departajare, 2-5 cu Marea Britanie, 6-3 cu Olanda.
România a retrogradat în Grupa B a Diviziei a II-a, al cincilea eşalon valoric