Institutul "Ovidiu Şincai": Comisarul european trebuie desemnat prin consens politic

Steagul Uniunii Europene (DOMINIQUE FAGET / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
05.05.2009

Viitorul comisar european din partea României trebuie desemnat prin consens politic, în urma unor consultări între partidele parlamentare reprezentate şi în Parlamentul European, fără să se ţină cont dacă acesta aparţine unei formaţiuni aflate în coaliţia de guvernământ sau în opoziţie, esenţiale fiind calităţile sale care să poată creşte influenţa României în Uniunea Europeană, recomandă un raport de analiză al Institutului "Ovidiu Şincai", dat publicităţii luni.

"Comisarul trebuie să fie un om cu calificare în domeniul politicii, pentru ca România să-şi atingă obiectivele în Uniunea Europeană, şi nu un tehnocrat. România trebuie să urmărească satisfacerea ţintelor sale europene şi astfel important este să aducem acolo personalitatea care poate să ne ajute să obţinem un post important şi care poate să ne sprijine să atingem ţinta creşterii influenţei noastre în Uniune", a declarat europarlamentarul Adrian Severin, cu ocazia lansării raportului, intitulat "Influenţa României în Uniunea Europeană: rezultate şi perspective".

Potrivit documentului, desemnarea comisarului european din partea României ar trebui să se facă în funcţie de mai multe criterii. Viitorul comisar ar trebui să fie un om politic cu o experienţă semnificativă în domeniul internaţional, nu un tehnician, să-şi fi dovedit ataşamentul faţă de valorile Uniunii Europene, asupra sa să nu planeze acuzaţii care să-i afecteze capacitatea de a lucra în interesul cetăţenilor europeni, precum şi să fie adecvat portofoliului care poate aduce avantaje atât României, cât şi Uniunii Europene, în general. De asemenea, el trebuie să fie ales iniţial europarlamentar, deoarece Comisia în ansamblul său trebuie să obţină votul Parlamentului European, iar preşedintele Comisiei Europene cu greu se va putea opune nominalizării unui membru al Parlamentului European, se arată în raport.

"Persoana care va fi comisarul român reprezintă principala ancoră de care se leagă influenţa statului de origine în Uniunea Europeană, mai ales că un comisar european are acces la informaţii în legătură cu toată activitatea Comisiei şi a UE. Domeniul comisarului este foarte important pentru a putea permite intrarea în negocieri cu ceilalţi comisari", a explicat Adrian Severin.

Din analiza Institutului "Ovidiu Şincai" reiese că cele mai de dorit portofolii pentru România la Comisia Europeană sunt privind extinderea, energia sau politica regională. Aceasta în condiţiile în care sunt eliminate din lista de portofolii cele de neobţinut, fie pentru că sunt dorite de state cu o mai mare influenţă în UE - afaceri externe, concurenţă, transporturi - sau nu pot fi solicitate ca urmare a unei credibilităţi scăzute - justiţia -, precum şi portofoliile preponderent tehnice - buget, pescuit.

În ceea ce priveşte extinderea, România are o bună cunoaştere atât a problemelor statelor candidate, cât şi a mecanismelor necesare pentru a asigura toate celelalte state membre că ţările candidate îndeplinesc cerinţele pentru a se putea alătura UE. Acest domeniu implică un contact nemijlocit cu statele candidate, precum şi cu alţi actori importanţi din regiunea statelor candidate.

Portofoliul energie reprezintă o preocupare majoră la nivel internaţional, iar România este direct interesată în asigurarea securităţii energetice a întregii Europe Centrale şi de Sud-Est. Acesta este un domeniu ce implică un contact direct cu mari puteri precum Federaţia Rusă, Statele Unite ale Americii, China.

Politica regională reprezintă o preocupare constantă şi importantă pe agenda europeană, iar acest domeniu influenţează în mod semnificativ stabilirea criteriilor pentru finanţarea politicilor regionale. De asemenea, fondurile aflate în coordonarea acestui comisariat sunt foarte importante.

"Dacă România doreşte să atingă scopul realist şi dezirabil al creşterii influenţei sale europene (...) elitele sale politice trebuie să finalizeze cât mai rapid faza de concertare la nivel naţional, iar cu obiectele clar definite trebuie desfăşurată o campanie de promovare a proiectului său în rândul celorlalte state europene. Întârzierea etapei de stabilire a opţiunilor româneşti pentru comisarul european scade şansele ca România să devină unul din membrii influenţi ai Uniunii", concluzionează analiza Institutului "Ovidiu Şincai".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor