"Înflorirea corupţiei şi a infracţionalităţii nu sunt de tolerat" - Cetăţenii le cer parlamentarilor să fie de partea bună a istoriei

Flashmob
Flashmob (Epoch Times România)

Peste 50.000 de cetăţeni au semnat petiţia prin care parlamentarilor li se cere să spună NU modificării legilor justiţiei şi a Codurilor Penale. Prin semnătura lor, românii le cer aleşilor să respecte încrederea cu care au fost învestiţi şi să se disocieze de interesele penalilor.

"Stimaţi membri ai Parlamentului,

Cetăţenii României ştiu că o societate democratică nu poate funcţiona fără o justiţie puternică şi independentă.
Pachetul Legilor Justiţiei se află pe mesele dumneavoastră. Vă cerem ca în ziua votului de modificare să spuneţi NU! Vă cerem să fiţi de partea bună a istoriei, într-un moment în care este clar că se decide viitorul european al României.

Dorim să vă reamintim că peste 4000 de magistraţi, CSM, DNA, DIICOT, Preşedintele României şi chiar Comisia Europeană au criticat dur pachetul de modificare a Legilor Justiţiei. Adoptarea lui ar însemna anularea tuturor eforturilor României la transparenţă şi bună guvernare din ultimii 10 ani.

Noi, cei ce v-am ales să ne reprezentaţi drepturile în Parlament, vă cerem să ne respectaţi încrederea cu care aţi fost investiţi. Şi vă mai cerem să vă disociaţi de interesele penalilor pentru care o justiţie independentă este sinonimă cu drumul scurt spre închisoare", se arată în textul petiţiei.

Iniţial, petiţia viza adoptarea legilor Justiţiei, văzute de parte din populaţie, magistraţi, CSM, Minister Public, DNA etc. drept o tentativă de minare a independenţei magistraţilor. Ulterior, după ce legile Justiţiei au trecut de Camera Deputaţilor şi au ajuns pe rolul Senatului, iar Comisia Iordache s-a apucat de "armonizat" Codurile Penale, petiţia a adresat şi problema acestora, căci, potrivit magistraţilor, dacă cele două coduri vor fi modificate în maniera dorită de putere, magistraţii nu îşi vor mai putea face treaba, iar cetăţenii vor rămâne fără apărare în faţa infractorilor.

Redăm câteva dintre comentariile celor ce au semnat petiţia:

"Pentru a avea curaj să îmi privesc copilul în ochi atunci când îi spun că oamenii răi sunt tot timpul pedepsiţi", explică Erna de ce a semnat.

"Pentru libertatea existenţei, pentru siguranţă. Pentru drepturi de bază într-un stat civilizat. Pentru copii, ai noştri şi ai celor care fac legea. Nu îşi dau seama de răul pe care vor să îl facă", este motivaţia Alinei.

"Pentru că vreau să mă întorc acasă!", spune Valentin.

"Nu vreau ca şi copiii mei să fie stresaţi şi timoraţi cum am fost eu în copilăria mea de către comunişti !! Nu Corupţilor!", scrie Cristian.

"Se sabotează până şi bietul sistem juridic actual, deja chinuit. Consecinţele vor fi dezastruoase, cu înflorirea corupţiei şi a infracţionalităţii. Nu este de tolerat aşa ceva nici măcar într-o pretinsă democraţie, într-o ţară europeană civilizată...", explică Adriana.

"Eu tocmai am semnat! Nu va fi suficient, dar este necesar!", adaugă fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.





România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne