Independenţa catalană: Poliţia primeşte ordinul de a confisca urnele de vot

Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat o lege care urma să devină Constituţia provizorie a Cataloniei în cazul declarării independenţei. Procurorii din Barcelona au ordonat poliţiei să confişte resursele electorale.
Premierul catalan Carles Puigdemont.
Premierul catalan Carles Puigdemont. (Lluis Gene/AFP/Getty Images)

Marţi, Curtea de la Madrid a suspendat preventiv a doua lege privind independenţa catalanilor, au declarat agenţiile de presă, care au citat surse nenumite ale instanţei spaniole.

De asemenea, în aceeaşi zi, procurorii din Catalonia au ordonat poliţiei să confişte urnele de vot, pliante electorale şi alte materiale care ar putea fi folosite într-un referendum interzis, potrivit rapoartelor AFP.

Curtea Constituţională, cea mai înaltă autoritate a Spaniei în astfel de probleme, a suspendat deja o lege şi un decret privind organizarea în 1 octombrie a unui referendum pe tema independenţei Cataloniei.

Şefii Gărzii Civile şi Poliţiei Naţionale, precum şi cel al echipei regionale de poliţie Mossos, care este controlată de guvernul catalan, au fost chemaţi în biroul Procuraturii din Barcelona. După întâlnire, procurorii au precizat într-o declaraţie citată de AFP că şefii forţelor de poliţie au primit ordin să ia măsuri împotriva autorităţilor, funcţionarilor civili sau a persoanelor fizice “pentru a se evita comiterea de infracţiuni”.

“Ofiţerii de poliţie... vor adopta în mod direct măsurile necesare pentru confiscarea resurselor destinate pregătirii şi desfăşurării unui referendum ilegal”, au precizat procurorii.

Judecătorii analizează dacă votul planificat este neconstituţional. Guvernul premierului Mariano Rajoy a declarat votul ilegal şi l-a contestat în instanţă. Constituţia Spaniei interzice regiunilor să ceară unilateral un referendum pentru independenţă.

Liderii separatişti din regiunea autonomă nord-estică a Spaniei, inclusiv premierul Carles Puigdemont, susţin că vor merge mai departe cu referendumul.

Luni, sute de mii de catalani au ieşit pe străzi într-un marş pro-independenţă care a marcat Ziua Naţională a Cataloniei, cunoscută sub numele de “Diada”.

Decizia liderilor catalani de a nu renunţa la vot ar putea plasa Mossos într-o poziţie dură: prin lege, această forţă regională de poliţie trebuie să respecte ordinele procurorilor dar, de asemenea, depinde direct de guvernul regional împotriva căruia i s-a ordonat să acţioneze.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe