Incident armat la ambasada israeliană din Iordania soldat cu doi morţi

Doi cetăţeni iordanieni au fost ucişi iar o a treia persoană a fost rănită într-un incident cu împuşcături în interiorul complexului ambasadei israeliene din Amman. Iordania este custodele Muntelui Templului, un loc sfânt în Oraşul Vechi al Ierusalimului.
Forţe de securitate în faţa ambasadei israeliene din Iordania.
Forţe de securitate în faţa ambasadei israeliene din Iordania. (Captură Foto)

Poliţia iordaniană a declarat că a închis ambasada şi a desfăşurat zeci de poliţişti după incidentul de duminică.

“Am început o investigaţie amplă asupra incidentului şi am ordonat procurorului general să analizeze toate detaliile”, potrivit declaraţiei publicate de poliţia iordaniană.

Detaliile privind incidentul cu împuşcături din interiorul ambasadei israeliene din Amman, capitala Iordaniei, rămân neclare, în condiţiile în care regimul din Tel Aviv a impus o interdicţie în ceea ce priveşte raportarea incidentului şi a refuzat să facă vreun comentariu public.

Poliţia din Amman a declarat iniţial că un iordanian a fost ucis iar alte două persoane (un iordanian şi un israelian) au fost rănite în incidentul de duminică, care a avut loc la scurt timp după ce doi iordanieni care lucrau pentru o firmă de mobilă au pătruns în ambasadă. Ulterior, Direcţia de Securitate Publică a regatului a anunţat că cei doi iordanieni au fost ucişi, în timp ce starea israelianului rănit este instabilă.

Incidentul are loc pe fondul amplificării tensiunilor dintre israelieni şi palestinieni după instalarea de detectoare de metal la intrările în Muntele Templului. Instalarea a fost decisă după ce doi poliţişti israelieni au fost împuşcaţi mortal în 14 iulie în acel complex.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe