Încălzirea globală: Şi oraşele pot absorbi carbon (studiu)

Deşi sunt asociate doar cu poluarea, oraşele pot contribui şi ele la combaterea încălzirii climatice, absorbind CO2, principalul gaz cu efect de seră, arată un studiu britanic, menţionat de AFP.

Circa 4% din suprafaţa Terrei reprezintă zonă urbanizată, proporţia urmând să crească dacă se iau în considerare cei aproape 9,5 miliarde de locuitori din 2050, faţă de 7 miliarde astăzi. Contrar pădurilor, oraşele nu sunt considerate niciodată posibile "absorbante" de carbon, datorită fotosintezei. Un nou studiu apărut în Journal of Applied Ecology, realizat de Societatea britanică de Ecologie, arată că oraşele pot avea o contribuţie semnificativă în lupta împotriva încălzirii climei.

Echipa de cercetători britanici a luat ca model oraşul Leicester din centrul Angliei, cu o populaţie de 300.000 persoane, care ocupă o suprafaţă de 73 km2. Ei au măsurat capacitatea de absorbţie a CO2 a parcurilor, grădinilor, zonelor industriale părăsite, terenurilor de golf, malurilor apelor şi au descoperit că aceste spaţii au captat 231.000 tone de carbon. Dacă această cantitate ar fi emisă în atmosferă, ar reprezenta echivalentul producţiei anuale medii a 150.000 de maşini.

"Există o importantă cantitate de carbon absorbită de vegetaţia din oraşe", spune cercetătoarea Zoe Davies de la Universitatea Kent (sudul Angliei). Bineînţeles că "absorbanţii de carbon" urbani nu vor putea compensa miliardele de tone de carbon emise în lumea întreagă, dar pot contribui la limitarea impactului acestora, mai ales dacă se plantează copaci în loc de arbuşti sau peluze cu iarbă.

Dacă se plantează mai mulţi copaci în zonele urbane, care să absoarbă carbon, trebuie puse tipurile potrivite, în locurile potrivite, ca să aibă o viaţă lungă şi productivă şi, atunci când copacii vor pieri, va trebui ca ei să fie înlocuiţi. (Zoe Davies)

În cazul oraşului Lecester, majoritatea spaţiilor verzi publice sunt peluze cu iarbă. Dacă 10% din acestă suprafaţă ar fi cultivată cu pomi, absorbţia de carbon ar creşte cu 12%.

"Dacă se plantează mai mulţi copaci în zonele urbane, care să absoarbă carbon, trebuie puse tipurile potrivite, în locurile potrivite, ca să aibă o viaţă lungă şi productivă şi, atunci când copacii vor pieri, va trebui ca ei să fie înlocuiţi", încheie Zoe Davies.