În timp ce Putin şi Annan căutau o soluţie la criza din Siria, luptele se intensificau (revista presei)

Preşedintele rus, Vladimir Putin.
Preşedintele rus, Vladimir Putin. (KIRILL KUDRYAVTSEV / AFP / GettyImages)

Emisarul special al ONU în Siria, Kofi Annan, a efectuat o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin, care şi-a exprimat susţinerea faţă de Planul său de pace, scriu ziarele moscovite de miercuri. La sfârşitul convorbirilor, Annan a afirmat că situaţia din Siria, unde luptele dintre putere şi opoziţie continuă de peste un an, mai poate fi soluţionată pe cale paşnică. Dar despre aceasta, ce-i drept, nici nu se bănuieşte la Damasc, remarcă ziarul Kommersant.

În timp ce Vladimir Putin şi Kofi Annan căutau o variantă de mijloc pentru adoptarea unei decizii în Consiliul de Securitate al ONU cu privire la Siria, la Damasc violenţele continuau, arată Kommersant. Discuţiile dintre Putin şi Annan au durat o oră şi jumătate. 'Noi am vorbit despre situaţia din Siria şi despre paşii pe care am putea să-i întreprindem. Am vorbit despre o rezoluţie a Consiliului de Securitate, care ar putea să-i mulţumească pe toţi', a spus Kofi Annan.

Rossiiskaia Gazeta aminteşte că miercuri Consiliul de Securitate al ONU intenţionează să supună votului un proiect de rezoluţie vizând măsurile de încetare a violenţelor în Siria. Rusia propune prelungirea mandatului observatorilor internaţionali în această ţară, dar există şi o variantă care prevede sancţiuni şi pe care Moscova nu o poate susţine. Trebuie identificată o formulare acceptabilă pentru toţi, a spus Kofi Annan după întrevederea cu Vladimir Putin.'Am ajuns la un compromis dificil la Geneva. Nu văd motivele care ne-ar împiedica să ne înţelegem pe aceleaşi baze şi în Consiliul de Securitate al ONU', a spus ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

În ajunul şedinţei Consiliului de Securitate al ONU, rebelii au început ofensiva, titrează Vedomosti, afirmând că 'războiul civil s-a apropiat de capitala Siriei: lupte grele se dau în Damasc'. Dar preşedintele Bashar al-Assad are destule forţe ca să le facă faţă încă mult timp rebelilor, consideră publicaţia rusă.

Washingtonul îl ameninţă pe preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici cu sancţiuni, scrie Nezavisimaia Gazeta. Reprezentanţii Partidului Republican din SUA insistă asupra impunerii celor mai dure sancţiuni împotriva Kievului. Congresul va primi în viitorul apropiat un proiect de rezoluţie care conţine solicitarea directă, adresată lui Ianukovici, de a o elibera pe opozanta Iulia Timoşenko şi pe foştii membri ai guvernului pe care ea l-a condus. Kievul speră că, în cele din urmă, textul rezoluţiei nu va fi atât de dur şi că Washingtonul, dar şi Bruxellesul vor zăbovi cu tragerea concluziilor generale până la alegerile parlamentare din Ucraina.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe