În SUA se fură plutoniu şi cesiu radioactiv, numai bun de fabricat o bombă artizanală

(Getty Images)

Doi oficiali ai Departamentului pentru Energie, care au fost însărcinaţi cu securitatea şi transportarea unor substanţe fatale, au lăsat plutoniu pe locul din spate al automobilului lor, de unde a fost furat, în parcarea unui hotel Marriott din San Antonio.

După un an şi o investigaţie ce pare superficială şi închisă prematur, autorităţile încă nu au vreun indiciu cu privire la locul unde se află acele substanţe, care după cum recunoaşte guvernul, “pot fi folosite la fabricarea bombelor”, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

Un raport investigativ realizat de grupul de monitorizare Center for Public Integrity menţionează o misiune “sensibilă” în martie 2017 desfăşurată de doi experţi în securitate ai Laboratorului Naţional din Idaho, care aparţine de Departamentul pentru Energie al SUA. Cei doi au fost însărcinaţi cu transportarea unor materiale nucleare periculoase de la un laborator nonprofit din San Antonio la o instituţie guvernamentală de înaltă securitate din Idaho.

Misiunea a implicat echipamente specializate, pe care raportul le descrie drept “un disc de plutoniu acoperit cu plastic, un material care poate fi folosit pentru a alimenta arme nucleare, şi un alt disc de cesiu, un izotop foarte radioactiv care ar putea fi folosit pentru o aşa numită bombă radioactivă periculoasă”.

Raportul original descrie momentul în care a avut loc furtul, prezentând cât de incredibil este scenariul:

Dar când s-au oprit la un hotel Marriott lângă Autostrada 410, într-un cartier cu un nivel ridicat de criminalitate şi plin de agenţii pentru muncă temporară şi ferme, ei au lăsat acele materiale sensibile pe locul din spate al automobilului închiriat de ei, un Ford Expedition. Când s-au trezit a doua zi dimineaţă, [cei doi] au văzut că geamul a fost spart şi că valizele speciale care conţineau aceste materiale sensibile şi nucleare au dispărut.

După mai mult de un an, oficiali de stat şi federali nu ştiu unde se află plutoniul – unul dintre cele mai valoroase şi periculoase substanţe de pe Pământ. Nici cesiul nu a fost recuperat.