"În starea de alertă nu se dau amenzi şi ordonanţe militare" - Zegrean, despre diferenţele dintre starea de alertă şi cea de urgenţă

Augustin Zegrean
Augustin Zegrean (Epoch Times România)

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a explicat marţi, la Digi24, faptul că pe timpul stării de alertă cetăţenii nu pot fi amendaţi şi nu pot fi emise ordonanţe militare. Totodată, Zegrean precizează că ordonanţele militare în vigoare expiră odată cu ridicarea stării de urgenţă.

„Starea de alertă este mai simplă, mai mică decât starea de urgenţă. Starea de urgenţă este la nivelul ministrului de Interne, decretată de preşedinte. Starea de alertă este declarată de Comitetul pentru situaţii de urgenţă, cu aprobarea premierului”, a declarat Augustin Zegrean.

Fostul şef al CCR a afirmat că, deşi pe timpul stării de alertă pot exista în continuare restricţii ale drepturilor şi libertăţii individuale, nu se pot da amenzi şi nici ordonanţe militare.

„În starea de alertă nu se pot da ordonanţe militare. Se pot da doar ordine, care nu au aceeaşi putere. De asemenea, în starea de alertă nu se pot stabili amenzi. […] Dacă vor să menţină amenzile, vor trebui să dea o lege”, a afirmat Augustin Zegrean.

Preşedintele Klaus Iohannis împreună cu premierul Ludovic Orban analizează posibilitatea înlocuirii stării de urgenţă cu cea de alertă. După data de 15 mai.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne