În spitalele australiene pacienţii vaccinaţi şi internaţi pentru COVID au devenit majoritari

(Getty Images)

Pentru prima dată, provincia australiană New South Wales (NSW) a constatat că există mai mulţi pacienţi spitalizaţi complet vaccinaţi în comparaţie cu numărul de pacienţi nevaccinaţi, pe măsură ce focarul Omicron continuă să se apropie de apogeul său.

Datele publicate de Unitatea de Informaţii Critice COVID-19 a guvernului NSW au dezvăluit că, începând cu 9 ianuarie, 68,9% dintre pacienţii cu COVID-19 în vârstă de 12 ani şi peste aflaţi în spitale aveau două doze de vaccin, în timp ce doar 28,8% sunt nevaccinaţi.

Şi în cadrul pacienţilor internaţi în unităţile de terapie intensivă (ATI) - numărul vaccinaţilor cu doză dublă l-a depăşit şi pe cel al celor nevaccinaţi, 50,3% dintre cei vaccinaţi prezentându-se la UTI cu COVID-19, mai mult decât cei 49,1% nevaccinaţi.

Cu toate acestea, pe baza datelor prezentate, persoanele nevaccinate par să aibă de şase ori mai multe şanse de a fi spitalizate şi de aproape 13 ori mai multe şanse de a ajunge la ATI decât cei care sunt complet vaccinaţi.

Numărul pacienţilor nevaccinaţi pare să fie mult suprareprezentat în cifre - 7,3% din populaţia din NSW cu vârstă de 12 ani şi peste nu era vaccinată la momentul respectiv, deşi ei reprezentau jumătate dintre pacienţii de ATI internaţi cu COVID-19 în spitalele din NSW. În prezent, Australia nu permite tratamente alternative, cum ar fi ivermectină şi hidroxiclorochină, care sunt disponibile şi utilizate în alte ţări.

Potrivit NSW Health, 95,1% dintre persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste au primit prima doză de vaccin COVID-19, iar 93,7% au primit două doze începând cu 11 ianuarie.

Creşterea proporţiei de spitalizări în rândul celor complet vaccinaţi vine atât pe fondul răspândirii variantei Omicron a virusului Wuhan în Australia, cât şi pe fondul pierderii eficacităţii vaccinurilor COVID-19 disponibile.

Un purtător de cuvânt al NSW Health a declarat pentru Epoch Times, la 11 ianuarie, că Omicron a înlocuit Delta ca variantă principală în NSW, dar că părea a fi mai puţin periculoasă decât predecesoarea sa.

„Varianta Omicron este asociată cu o rată mai scăzută de spitalizare şi internare în ATI”, a declarat purtătorul de cuvânt.

În timp ce statul a înregistrat 32.155 de cazuri de virus pe 9 ianuarie, 2.030 au fost internaţi în spital şi doar 159 au fost trimişi la ATI. Începând cu 12 ianuarie, numărul total de cazuri a crescut la 53.909, cu 2.242 internaţi în spital şi 175 în ATI.

În Statele Unite, s-a raportat că două din cele trei vaccinuri disponibile împotriva COVID-19 au manifestat o scădere sub 50% a eficacităţii după şase luni, potrivit unui studiu publicat în noiembrie 2021.