În Parlament, mai rău ca "în cele mai abjecte mahalale". Nicolicea, ploaie de insulte către Opoziţie

Eugen Nicolicea
Eugen Nicolicea (Florin Chirila/Epoch Times)
Se încarcă player-ul...

Deputatul PSD Eugen Nicolicea s-a lansat la propriu în jigniri şi insulte la adresa deputaţilor din Opozite, după ce aceştia au cerut lămuriri suplimentare pe tema redefinirii abuzului în serviciu, redefinire care, reamintim, va dezincrimina parţial această infracţiune. Solicitările de clarificări ale Opoziţiei vin în contextul în care PSD vrea să redefinească abuzul în serviciu de o asemenea manieră, încât Liviu Dragnea ar putea fi lesne făcut scăpat de acuzaţii. De asemenea, propunerea lui Toader vine cu micşorări de pedepse, deci şi cu termene de prescripţie mai scurte.

"Să fii sănătos, nu înţelegi nimic, e grav. Nici la miştocăreală nu sunteţi buni", li se adresează social-democratul lui Stelian Ion şi lui Edward Dincă.

"Am explicat o dată înainte de a pleca dvs la plen, probabil eraţi la budă, am explicat acum, eraţi plecat, păi ce facem aici? Si apoi, de ce trebuie să vă explic dacă tot nu înţelegeţi?", i s-a adresat apoi Nicolicea lui Cătălin Predoiu, care l-a rugat să explice de ce PSD vrea să modifice abuzul în serviciu dezincriminând furtul prin intermediari.

Redăm dialogul din Comisie:

Nicolicea către Edward Dircă, USR: Nu înţelegeţi nimic! Nici la miştocăreală nu sunteţi tari.

Dircă (USR): La mişto ne aruncaţi aici articolele, pe ecrane în timpul discuţiilor

Nicolicea: Chiar să fii sănătos, să nu înţelegi nimic e grav

Cătălin Predoiu: Întrebare pentru iniţiator (respectiv Nicolicea n.r), de ce aţi propus scoaterea terţilor din subiecţii infracţiunii? De ce aţi scos categoria terţilor din text?

Nicolicea: Păi v-am explicat...

Predoiu: Eu am fost în Plen, acum am ajuns, îmi cer scuze dacă n-am prins explicaţia, elegant ar fi să mai explicaţi o dată

Nicolicea: Întrebaţi colegii atunci.

Predoiu: Da, n-aveţi timp de eleganţă.

Nicolicea: Am explicat o dată înainte de a pleca dvs la plen, probabil eraţi la budă, am explicat acum, eraţi plecat, păi ce facem aici? Şi apoi, de ce trebuie să vă explic dacă tot nu înţelegeţi?

Predoiu: La nivelul la care aţi ridicat dvs, puteţi rămâne, nu mă deranjează, nu pierde România nimic, dar când scoateţi terţii din această infracţiune, daţi o primă de încredere celor care vor să fure din acest buget. Să spunem lucrurilor pe şleau. Puteţi să puneţi sau să nu puneţi prejudiciu cât vreţi dvs, câtă vreme se poate fura prin intermediari asta faceţi, legiferaţi furtul în România.

Nicolicea: Cea mai bună e acea infracţiune pe care o numeaţi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, bănui că furaţi de rupeaţi acolo. În locul dvs ca autor al prostiilor astea din cod parcă ar fi bine să tăceţi o ţâră.

Predoiu: Eu nu o să tac când spuneţi dvs şi nici nu o să mă cobor la nivelul abject la care aţi adus discuţiile în această comisie. Dar nu putem să ne facem că nu vedem faptul că legiferaţi furtul. Se va fura prin intermediari, să nu ne minţim aici, să nu ne prostim, nimeni nu va lua pentru el. Va lua prin X, Y şi Z de la partid.

Nicolicea: Cu cât aţi propus să se sancţioneze luarea de mită?

Predoiu: Nu asta discutăm

Nicolicea: Dl Predoiu a propus ca luarea de mită să se sancţioneze cu 5 ani şi 2,5 dacă nu eşti funcţionar public. (...) Eraţi de partea tâlharilor cu grupul care v-a pus în funcţie.

Predoiu: Puteţi să debitaţi tot ce doriţi. Pot să ţip mai tare ca dvs, dar nu o să mă iau la trântă cu dvs în jigniri şi expresii suburbane, eu v-am întrebat foarte clar ... Noi suntem în măsură să vă întrebăm pentru că aţi depus un text şi vă întreb pentru ce scoateţi terţii din subiectul infracţiunii. (...) Trebuie să spuneţi că acum discutăm textul ăla.

Nicolicea: Câţi bani ai luat matale..

Predoiu: Nu aveţi răspuns, ăsta e adevărul şi asta vă deranjează, să se audă şi în rest puteţi aduce toată proba proastei dvs educaţii. Puteţi arunca cu calomnii cât doriţi! Ce faceţi aici e o hoţie la modul propriu, ăsta e un adevărat abuz. Pe care îl faceţi şi modul în care aţi făcut-o în această comisie cu toată proba de eleganţă pe care au dat-o cei de aici. Şi dvs aruncaţi cu jigniri, ăsta este abuzul şi hoţia pe care o faceţi în România. Păcat de colegii dvs care nu s-au coborât la acest nivel. Ce faceţi dvs e incalificabil, ne provocaţi, ne jigniţi. Vi s-a pus o întrebare simplă! Puteţi răspunde sau nu la ea fără să jigniţi?

Nicolicea: Aţi vrut să scăpaţi pârnăiaşii contra cost

Predoiu: Aveţi un cod de conduită! Nici pe stradă, în cele mai abjecte mahalale nu se vorbeşte cum s-a vorbit în această cameră.

Textul propus de PSD/ALDE este următorul:

"Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu reglementate expres, prin legi, ordonanţe de guvern sau ordonanţe de urgenţă, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de guvern sau ordonanţă de urgenţă, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afin până la gradul II inclusiv, un folos material patrimonial şi prin aceasta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani sau amendă".

Dacă acest amendament se va adopta, Dragnea va scăpa liniştit de acuzaţiile din dosarul Bombonica, susţine Opoziţia, căci foloasele au fost pentru partid. Mai mult, politicienii vor fura în viitor unul pentru altul, căci aceasta nu intră la categoria abuz.