În lupta cu pandemia: Moldova a primit echipamente de protecţie din partea statului Qatar

Ajutor din Qatar
Ajutor din Qatar (Captură Foto)

Pe parcursul zilei de marţi 26 mai, Republica Moldova a primit un nou ajutor umanitar, de data aceasta din statul Qatar. Ajutorul umanitar care constă în 470 000 măşti de protecţie, 30 000 ochelari de protecţie, 70 000 măşti N95, 40 000 măşti FFP2, 45 000 măşti FFP3, 60 000 mănuşi, 12 500 viziere, 4 700 combinezoane de protecţie, 35 000 haine chirurgicale vine în sprijinul cadrelor medicale implicate în tratamentul persoanelor infectate cu virusul Wuhan.

„Sincere mulţumiri şi aprecieri statului Qatar pentru sprijinul oferit Republicii Moldova în lupta cu noul coronavirus. Ajutorul umanitar generos va sprijini enorm lucrătorii medicali, care se află în prima linie de luptă împotriva COVID-19. Mulţumim din partea întregului sistem, din partea întregii societăţi”, a declarat secretarul de stat Alexandru Holostenco, în cadrul ceremoniei de acordare a lotului de ajutor umanitar.

La rândul său, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova, Hamad Rashid Al-Athba şi-a exprimat deschiderea pentru consolidarea relaţiilor dintre statul Qatar şi Republica Moldova, adăugând la final „să învingem această pandemie”.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, toate echipamentele donate vor fi distribuite instituţiilor medico-sanitare publice din ţară.

Precizăm că, până în prezent, în Moldova numărul personalului medical confirmat oficial pozitiv la coronavirus a ajuns la 1520, ceea ce constituie 21% din numărul total de persoane infectate, dintre care: medici 355, asistenţi medicali 591, felceri 79, infirmieri 302, personal medical auxiliar 173, farmacişti 20.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe