Igor Dodon reacţionează agresiv faţă de marşul unionist de la Chişinău: cheamă la proteste masive

După ce declaraţia de inviolabilitate şi neutralitate a RM nu a fost supusă dezbaterilor în Parlament, Igor Dodon a decis să organizeze proteste împotriva celor care îşi doresc Unirea Basarabiei cu România.
Banner pus de socialişti în faţa Parlamentului RM
Banner pus de socialişti în faţa Parlamentului RM (Epoch Times România)

Liderul Partidului Socialist (PSRM), Igor Dodon s-a arătat indignat de evenimentele ample din ultimele trei zile de la Chişinău organizate de reprezentanţi ai unioniştilor din Moldova, România şi Diaspora, la care au participat zeci de mii de persoane. Mai mult decât atât, cel care face curse aproape săptămânale la Moscova, şi-a expus nemulţumirea într-un mesaj pe un cont de socializare.

Chemând la mobilizare totală împotriva miilor de români adunaţi duminică în centrul Chişinăului la cel mai mare marş unionist din ultima perioadă, Dodon i-a numit pe toţi, inclusiv pe cei care au permis organizarea marşului, „criminali publici” şi „trădători de patrie şi neam”. Totodată, acesta a fost nemulţumit şi de faptul că postul public de televiziune a promovat Congresul Diasporei Unioniste organizat la 25-26 martie, Congresul Sfatului Ţării 2 şi marşul unionist de la 27 martie.

„La 27 martie, în centrul Chişinăului a avut loc un atentat fără precedent asupra statalităţii, independenţei, suveranităţii şi neutralităţii Republicii Moldova. Evenimentele au fost promovate masiv de mass media, îndeosebi de postul public Teleradio-Moldova. PSRM declară că toţi participanţii, inclusiv cei care au permis astfel de activităţi sunt criminali publici, trădători de patrie şi neam”, se arată în mesajul lui Dodon.

Liderul socialist a ţinut să precizeze că „PSRM cheamă la mobilizare împotriva unioniştilor şi anunţă acţiuni de protest în masă în apărarea statalităţii. În următoarele săptămâni, la Chişinău va avea loc cel mai mare miting de protest în sprijinul statalităţii şi suveranităţii Republicii Moldova”.

Anunţul făcut de socialişti vine ca reacţie la marşul organizat duminică de Tinerii Moldovei şi Acţiunea 2012, la care au participat zeci de mii de români din Moldova, România, Ucraina, Statele Unite ale Americii, Canada, China, Elveţia, precum şi din alte părţi ale lumii, inundând bulevardul central al Chişinăului şi dând Start Unirii Basarabiei cu ţara mamă.

Notabil este faptul că săptămâna trecută comuniştii au pregătit o declaraţie politică privind inviolabilitatea şi neutralitatea R. Moldova. Cu votul comuniştilor, socialiştilor şi democraţilor, declaraţia a fost inclusă pe ordinea de zi, însă din lipsă de cvorum, nu a fost supusă dezbaterilor.