ICCJ a amânat din nou judecarea recursului în dosarul Zambaccian al lui Adrian Năstase

Adrian Năstase
Adrian Năstase (Epoch Times România)

Completul de cinci magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis luni să amâne, pentru data de 3 iunie, judecarea recursului în dosarul Zambaccian, în care fostul premier Adrian Năstase a primit anul trecut o pedeapsă de doi ani cu executare, informează B1 TV.

Avocata Irinei Jianu este cea care a solicitat această amânare, pe motiv că nu a avut timp să studieze dosarul şi a luat legătura foarte târziu cu clienta sa, care în prezent se află în penitenciar.

Astfel, avocaţii lui Adrian Năstase au decis să fie solidari cu cei ai Irinei Jianu, în condiţiile în care prima amânare în judecarea recursului s-a petrecut din aceeaşi cauză.

Ambii soţi Năstase au fost prezenţi în sala de judecată, alături de fiul lor Andrei Năstase, despre care fostul premier a declarat că ''este purtătorul de cuvânt şi trebuie să fie prezent''.

De asemenea, la ieşirea din sediul instanţei supreme, Adrian Năstase a afirmat că “chestiunea ridicată de avocata doamnei Jianu este foarte serioasă” şi că “din motive obiective, această apărare nu a putut fi stabilită decât în urmă cu 2-3 zile când s-au şi văzut la penitenciar”.

Întrebat de jurnalişti de unde a avut banii pentru a plăti prejudiciul în dosarul "Trofeul calităţii", Adrian Năstase a replicat că atunci "Când va fi momentul, voi clarifica această chestiune".

Fostul prim-ministru a mai fost întrebat de către reprezentanţii mass-mediei şi cine este acel "Iuda, ucenic trădător", sintagmă folosită de Adrian Năstase de el într-un editorial publicat recent.

"Dacă doream să personalizez unele dintre punctele de vedere sau chestiunile respective, le-aş fi spus atunci. Sunt însă multe lucruri care le păstrez pentru mine. Să fiu sincer, prefer să nu mă uit înapoi la unele lucruri care m-au afectat de-a lungul ultimilor ani", a afirmat Adrian Năstase, precizând că acel ucenic "nu este în niciun caz" premierul Victor Ponta, ci "este cineva despre care nu am să vorbesc".

Completul de cinci judecători de la ICCJ a decis pe 7 mai ca recursul în dosarul Zambaccian să fie judecat la data de 13 mai, după ce soţii Năstase au depus o cerere de amânare a judecării recursului, motivând angajarea unor noi avocaţi.

De ce contestă DNA achitarea soţilor Năstase în dosarul Zambaccian

Achitarea în dosarul Zambaccian a fostului premier Adrian Năstase şi a soţiei sale, Dana Năstase a fost contestată joi de către procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie (DNA).

Fostul premier a primit mită în repetate rânduri sub forma unor produse aduse din China, care ar fi fost folosite la casele lui Adrian Năstase din Cornu şi Zambaccian, susţin procurorii DNA.

Magistraţii au decis anterior achitarea soţilor Năstase pentru acuzaţia de luare de mită.

Dacă achitarea va fi revocată, Adrian Năstase, care a primit în primă instanţă o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, ar putea reveni în penitenciar, după ce a fost eliberat condiţionat în urma pedepsei ispăşite în dosarul Trofeul Calităţii.

Întrucât în data de 8 aprilie soţii Năstase au depus o cerere de amânare a judecării recursului, motivând angajarea unor noi avocaţi, iar aceasta a fost admisă, recursul procurorilor DNA trebui să fie judecat la data de 13 mai.

630.000 de euro mită de la Irina Jianu

Cunoscut sub numele de Zambaccian, acesta este al treilea dosar de corupţie pentru care fostul premier a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, care l-au acuzat că a primit 630.000 de euro mită de la Irina Jianu, pentru a o menţine pe aceasta în funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Adrian Năstase este acuzat în acest dosar şi pentru primire de foloase necuvenite de la fostul consul al României în China, Ioan Păun.
Chiar cu banii primiţi de la Irina Jianu, Adrian Năstase şi soţia sa, Dana Năstase, ar fi cumpărat bunuri din China, prin consulul Ioan Păun, căruia în schimbul acestei operaţiuni, i s-ar fi promis că va fi menţinut pe poziţia de consul.

Conform datelor din dosar, procurorii mai susţin şi că Năstase l-ar fi şantajat pe Ioan Păun pentru ca acesta să-şi schimbe declaraţia dată în faţa procurorilor DNA în faza de urmărire penală.

Adrian Năstase a fost trimis în judecată în mai 2010, iar la data de 30 martie 2012 completul Curţii Supreme l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind totodată achitat pentru infracţiunea de luare de mită.

Dana Năstase a fost condamnată şi ea la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru folosirea de acte vamale false, fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.

În acelaşi dosar, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.
Dacă luni completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţine pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare,

Adrian Năstase ar putea reveni după gratii, în condiţiile în care a fost eliberat condiţionat într-un alt dosar, Trofeul Calităţii.

Reamintim că fostul premier a fost eliberat din închisoare în luna martie a anului curent, după ce a primit în 2012 o pedeapsă de doi ani cu executare.