Iar se anunţă "reformarea" PSD-ului. Dîncu: Pregătim o nouă generaţie de intelectuali

Vasile Dîncu
Vasile Dîncu (Florin Chirila/Epoch Times)

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a susţinut, într-un interviu la RFI, că Partidul Social-Democrat doreşte să se rupă definitiv de greşelile pe care le-a făcut în trecut, pregătind „o nouă generaţie de intelectuali de stânga” care să ajungă în structurile administrative. Declaraţia acestuia vine însă în contextul în care, sâmbătă, la final de congres, preşedintele de acum legitim al partidului Marcel Ciolacu îşi prezenta stafful format în cea mai mare parte din oamenii vechii gărzi de pe vremea lui Dragnea, precum Olguţa Vasilescu - renumită pentru derapajele verbale la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, Sorin Grindeanu - fostul ministru care a dat OUG13, sau Gabriela Firea, primarul pesedist al Capitalei.

”Mesajul principal pe care ar trebui să-l transmită în acest moment PSD-ul este acela că noi facem corecţii şi revenim la o stângă raţională, la o stângă care înţelege în acest moment criza prin care trecem, unde nu ideologia este cea mai importantă, ci este foarte importantă o acţiune concretă, o acţiune pragmatică. [...] Este vorba de o rupere de ceea ce a fost greşit în trecut, de ceea ce a fost rău, să spunem aşa. În primul rând, este vorba de un anumit tip de conducere, mult prea autocratică şi cu foarte multe inconsecvenţe [...] atât de natură ideologică, a poziţiei politice. Acesta este un prim element. În al doilea rând, este vorba de o mai mare stabilitate a proiectelor şi a oamenilor şi de un alt mod de a-i selecţiona pe cei pe care-i promovăm în spaţiul politic, în spaţiul public”, a declarat Dîncu la postul citat.

Întrebat dacă această schimbare radicală se poate realiza atâta vreme cât partidul continuă să aibă la conducere oameni din vechea gardă, liderul social-democrat argumentează că un partid „nu îşi poate schimba resursa umană peste noapte”.

„Tocmai aceasta vrem, în condiţiile Consiliului Naţional, în cadrul pe care ni-l va oferi Consiliul Naţional, vom încerca să reconstruim resursa umană, să aducem, să pregătim o nouă generaţie de intelectuali de stânga, să pregătim pe cei care vor ajunge în structurile administrative, dar în acest moment, eu cred că acest lucru se poate, atâta timp cât schimbăm cadrul în care funcţionează oamenii, schimbăm proiectul şi cred că oamenii pot să se adapteze, pentru că în această situaţie era vorba de câţiva oameni, foarte puţini, care au condus şi care în acest moment nu mai sunt în vârf”, a afirmat Dîncu.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a confirmat că este vorba despre „oameni din vechea gardă, dar care luaţi individual, fiecare a făcut ceva şi care în interior, dar şi în afară au fost votaţi de foarte multe ori şi au fanii lor”.

„Sigur că dacă intelectualii nu se regăsesc în aceşti oameni, poate se regăsesc în alţii care sunt acum la vârf. Să nu uităm că a revenit la vârful partidului Sorin Grindeanu, care în acel moment a fost executat, ca să folosesc un termen un pic cam militar şi am revenit eu şi alţi oameni care suntem noi în această perioadă, chiar dacă am mai făcut politică în cadrul PSD-ului mai demult”, a precizat social-democratul.