I-a dat pe mâna procurorilor! Autobuze din transportul public, folosite la mitingul PSD de la Iaşi

Un deputat USR a depus o plângere penală împotriva societăţii de transport public din Neamţ, pentru folosirea autobuzelor la mitingul PSD de la Iaşi.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Deputatul USR de Neamţ Iulian Bulai a depus, luni, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, privind folosirea a cel puţin două autobuze aparţinând societăţii nemţene de transport public local Troleibuzul SA pentru deplasarea unor persoane, angajaţi ai societăţii, la mitingul PSD de la Iaşi, reiese dintr-un comunicat remis Epoch Times.

Este doar unul dintre cazurile documentate de membrii USR Neamţ în care instituţii şi societăţi de stat din judeţ au folosit resursele publice pentru a duce oameni, de la elevi de liceu la angajaţi, la manifestarea de campanie a lui Liviu Dragnea.

"Pe 8 mai, cu o zi înaintea mitingului PSD de la Iaşi, a apărut pe site-ul companiei şi în presa locală o ştire privind intrarea în revizie tehnică urgentă a unor autobuze aparţinând SC Troleibuzul SA, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ. În mediul public a început să circule vestea că, de fapt, autobuzele ar urma să plece la Iaşi. Ca urmare a postării de Facebook făcute de deputatul USR Iulian Bulai, anunţurile privind revizia tehnică de urgenţă au dispărut în aceeaşi seară de pe paginile respective. În dimineaţa de 9 mai, au plecat, totuşi, la Iaşi două autobuze aparţinând SC Troleibuzul SA, care apar în mai multe filmări făcute pe drumul spre Iaşi. În autobuzele respective s-au aflat angajaţi ai societăţii Troleibuzul, personal TESA, controlori etc. Legalitatea acestei acţiuni, participarea voluntară sau nu a angajaţilor, pontarea lor pentru ziua respectivă urmează să fie stabilite de organele competente. Îi încurajăm pe toţi cei care au fost şi sunt folosiţi în scopuri electorale împotriva voinţei lor să iasă public şi să spună aceste lucruri", a declarat Florin Zaharia, vicepreşedintele Filialei USR Piatra Neamţ.

La rândul său, deputatul Iulian Bulai a explicat că a făcut această plângere penală fiindcă i se pare "absolut inacceptabil" ca PSD să folosească instituţiile de stat pentru mitinguri de partid, deturnând resurse şi forţând angajaţi publici să pozeze în susţinători de partid.

"Să fii angajatul unei instituţii publice nu înseamnă să fii la dispoziţia partidului la putere şi nici să fii umilit şi şantajat cu propriul loc de muncă. Societatea de transport local nu e firma privată de autocare a preşedintelui Consiliului Judeţean, iar nemţenii nu plătesc taxe ca să aibă PSD cu ce organiza mitinguri electorale. Sper ca Parchetul să ancheteze această situaţie şi am speranţa că tot mai mulţi nemţeni se vor opune şi vor protesta împotriva manipulării şi a şantajului", a adăugat Iulian Bulai.

Conform informaţiilor deţinute de USR, la mitingul de la Iaşi au fost aduşi din judeţul Neamţ, de asemenea, elevi ai unui seminar teologic din Roman, o parte dintre aceştia fiind minori.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne