Hossu: Angajatorii vor fi obligaţi prin lege să crească cu 20% salariile brute

Guvernul pare pus pe "fapte mari", reiese din declaraţiile sindicaliştilor. Astfel, contribuţiile vor fi transferate doar parţial la angajat, iar angajatorii vor fi obligaţi să crească nivelul salariilor brute.
Bogdan Iuliu Hossu, Presedinte CNS ''Cartel ALFA''
Bogdan Iuliu Hossu, Presedinte CNS ''Cartel ALFA'' (Florin Chirila/Epoch Times)

Guvernul s-a răzgândit în ceea ce priveşte transferul contribuţiilor către angajat, doar o parte din acestea urmând să treacă din sarcina angajatorului în cea a salariaţilor, a declarat miercuri preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la finalul întâlnirii pe care sindicaliştii au avut-o la Palatul Victoria cu vicepremierul Marcel Ciolacu şi cu miniştrii Muncii, Sănătăţii, Finanţelor şi Justiţiei.

„Ceea ce s-a specificat este că fondurile speciale - şomaj, fondul de risc profesional, fondul de garantare al salariilor, concedii medicale, inclusiv obligaţiile angajatorului pentru condiţii de muncă deosebite şi speciale - vor rămâne în continuare în sarcina angajatorului. Deci din totalul obligaţiilor sale vor fi transferate aproximativ numai 20% din cele 22,7% contribuţii pentru condiţii normale sau se adaugă cinci puncte procentuale pentru deosebite şi zece puncte procentuale pentru speciale”, a susţinut Hossu, citat de digi24.ro.

Liderul sindical a mai precizat că, potrivit precizărilor ministrului Justiţiei, „legea va prevedea în mod expres şi imperativ faptul că angajatorii sunt obligaţi să crească cu 20% nivelul salariilor brute la care se vor aplica noile contribuţii sociale de 35% pentru angajat şi la restul cele 10% impozit pe salariu”. Toate acestea, în teorie, „fără să se prejudicieze problema dreptului de proprietate”.

„În acelaşi timp s-a convenit, cel puţin aparent, e convenit cu sectorul bugetar că, de fapt, în legea de salarizare bugetară, creşterea de 25% prevăzută pentru 1 ianuarie 2018 include şi transferul de taxe sociale. Deci, practic, sectorul bugetar va vedea majorarea de 25% din care se vor scădea taxele sociale - 20% pentru angajator, deci vor avea o creştere pe net de aproximativ 5%”, a precizat Hossu.

La rândul său, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, a precizat că a luat act de faptul că de la 1 ianuarie se propune printre altele, în afara mutărilor de contribuţii, şi o creştere a nivelului de contribuţii pe care le va plăti fiecare salariat.

"Noi am spus asta, în urmă cu două zile, am fost luaţi în bâză. Aştept acum să văd în scris cum vor creşte veniturile la bugetul asigurărilor sociale", a declarat Costin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne