Haos în Pakistan: armata avertizează guvernul "să nu folosească forţa"

Suporterii clericului Tahir ul Qadri (din Canada) şi ai vedetei de cricket devenită politician - Imran Khan - strigând slogane anti-guvernamentale în Islamabad 1 septembrie 2014.
Suporterii clericului Tahir ul Qadri (din Canada) şi ai vedetei de cricket devenită politician - Imran Khan - strigând slogane anti-guvernamentale în Islamabad 1 septembrie 2014. (AAMIR QURESHI/AFP/Getty Images)

Armata pakistaneză a cerut primului-ministru, Nawaz Sharif, să rezolve impasul politic fără a recurge la forţă: "O mai mare utilizare a forţei ar avea rolul numai de exacerbare a problemei".

De trei săptămâni, fostul jucător de cricket, Imran Khan, lider al Pakistan Tehreek-e-Insaaf (PTI), şi Tahir ul Qadri, lider al Pakistan Awami Tehreek (PAT) - conduc un protest antiguvernamental. Protestatarii cer prim-ministrului Nawaz Sharif să demisioneze, acuzându-l de fraudarea alegerilor din 2013

Ciocnirile între poliţie şi demonstranţi au provocat deja trei morţi şi sute de răniţi, relatează luni agenţia AGI.

Astăzi, 1 septembrie, câteva sute de protestatari au mărşăluit spre sediile postului naţional de televiziune, Pakistan TV, unde au reuşit să suspende difuzarea transmisiei timp de o oră, înainte de sosirea armatei, care a reistaurat ordinea.

Prim-ministrul Sharif s-a întâlnit cu şeful armatei, la reşedinţa sa, pentru a treia oară într-o săptămână. În timpul întâlnirii, şeful armatei a informat premierul cu privire la deciziile luate de către armată, într-o şedinţă a comandanţilor care a avut loc duminică. În declaraţia publicată după întâlnire, generalii pakistanezi au cerut o rezolvare "politică" a situaţiei, "fără pierdere de timp şi fără a recurge la violenţă".

Între timp, biroul de presă al armatei a comunicat într-o declaraţie că armata "va continua să-şi menţină angajamentul de a asigura siguranţa statului".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe