Handbal masculin: Ionuţ Georgescu - Vom face tot ce ne stă în putere să ne îndeplinim obiectivul

(Christof Koepsel / Bongarts / Getty Images)

Căpitanul echipei de handbal CSA Steaua, extrema dreaptă Ionuţ Georgescu, speră că echipa sa va face o figură frumoasă încă din prima etapă a Ligii naţionale, în meciul de duminică cu HCM Baia Mare, chiar dacă steliştii vor juca în deplasare.

''Încercăm să-i integrăm pe noii veniţi. Eu cred că vom face tot ce ne stă în putere, pentru a ne îndeplini obiectivul Jucătorii noi cred că s-au acomodat, având în vedere că am avut şi 10 meciuri de pregătire şi am început să ne legăm ca relaţii de joc. Sper ca la prima etapă cu Baia Mare, care este duminică, să fim cu toţii apţi şi să facem o figură frumoasă, să mergem la câştig. În ce-i priveşte pe cei 2 străini, îi cunosc, eu am mai jucat alături de Corzo. E un jucător bun şi sper ca alături de Salinas să fie 2 jucători exponenţiali, să facă diferenţa pentru echipa noastră. Cred că le stă în putere, au valoarea necesară şi cred că vor fi printre cele mai bune transferuri ale campionatului în acest an'', a declarat Georgescu cu prilejul unei conferinţe de presă.

Chilianul Rodrigo Alonzo Salinas Munoz a declarat a că este o schimbare totală, dar a acceptat oferta de la CSA Steaua pentru a juca în liga din România: ''Aştept să înceapă campionatul. M-am acomodat cu echipa şi doresc ca pe plan personal şi al echipei să ne îndeplinim obiectivele. E o diferenţă totală între cele 2 campionate, de stil şi de viaţă, dar sper să cresc în valoare şi aici şi să ajut noua mea echipă. M-a convins proiectul echipei Steaua şi am dorit să nu mai joc în Spania câţiva ani. Îmi doream un club, un proiect nou şi doream o experienţă nouă. Oferta a fost bună şi mi-am spus de ce nu ?''

Cubanezul Guillermo Corzo Gomez a declarat că îşi doreşte ca echipa să devină din ce în ce mai bună şi să crească de la meci la meci: ''Mă voi adapta încet încet la liga din România, mai am nevoie de circa o lună, dar sunt pe drumul cel bun''.

Rica Pârâianu, un pivot de referinţă al handbalului românesc, s-a alăturat proiectului de la CSA Steaua, după ce a evoluat sezonul trecut la CSM Călăraşi: ''Mă bucură oferta Stelei şi e bine pentru finalul meu de carieră că joc la un club cu nume în handbal şi cu tradiţie. Sper să aduc un plus de experienţă. Am găsit un colectiv extraordinar, cu dorinţă de afirmare şi cu plăcere de a juca handbal şi acest lucru îmi dă încredere pentru sezonul viitor. Noi vom abordă fiecare meci aşa cum trebuie, la victorie. Dacă nu joci la victorie, mai bine nu te prezinţi.

Cred că va fi un campionat destul de disputat şi cu foarte multe surprize, la achiziţiile pe care le-au făcut echipele şi la străinii care au venit. Cred că va fi un campionat mai puternic decât cel de anul trecut. Eu mă simt bine, îmi doresc să fiu sănătos, să fiu ferit de accidentări şi voi face treaba pe postul meu''.

Iată lotul cu care CSA Steaua va aborda noua ediţie de campionat, sub rezerva unor 1-2 transferuri de ultimă oră:

Ştefan Laufceac (40 ani), Adrian Ţenghea (22), Valentin Petrilă (18) — portari; Alexandru Juverdianu (22), Daniel Stanciu (28), Vlad Vlăduţ (20) — extreme stânga; Ciprian Vancea (22), Lucian Arsene (27), Guillermo Corzo (34), Adrian Macovei (20) — interi stânga; Marius Szoke (21)—centru; Rodrigo Salinas (25) — inter dreapta; Ionuţ Georgescu (32), Ionuţ Nistor (20) — extreme dreapta; Didi Hrimiuc (23), Ştefan Vlad (27), Eremia Pârâianu (39) — pivoţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport