Haltere: Românii au cucerit şapte medalii de aur în prima zi a Europenelor Under-15 şi Under-17

La Campionatele Europene de haltere Under-15 şi Under-17, ce au loc la Priştina (Kosovo), juniorii români au cucerit şapte medalii de aur, cinci medalii de argint şi patru de bronz.
(BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)

În concursul feminin de la Under-15, Daniela Gargar a obţinut două medalii de aur la categoria 44 kg, la smuls, cu 56 kg, şi la total, cu 129 kg. Totodată, ea a câştigat argintul la aruncat, cu 73 kg. Alice Halmac a obţinut argint la smuls (55 kg), bronz la aruncat (66 kg) şi argint la total (121 kg).

La categoria 48 kg, Mihaela Cambei a cucerit trei medalii de aur, la smuls (70 kg), aruncat (88 kg) şi total (158 kg). Andreea Cotruţă a luat şi ea trei medalii, bronz la smuls (64 kg), argint la aruncat (84 kg) şi bronz la total (148 kg).

La masculin, în cadrul categoriei 50 kg, Florin Krupla s-a situat pe locul 4 la smuls (72 kg), a luat bronzul la aruncat (95 kg) şi a terminat pe locul 4 la total (167 kg).

La categoria Under-17, Valentin Iancu a cucerit două medalii de aur la categoria 50 kg, la aruncat (117 kg) şi la total (207 kg), iar la smuls a luat argintul (90 kg), după ce a ratat ultima încercare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport