Guvernul PNL, acuzat că foloseşte bani publici pentru campania electorală. Vlad Voiculescu: "Fix ca Firea şi PSD!"

Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu (Epoch Times România)

Liderul USR-PLUS Vlad Voiculescu şi-a exprimat nemulţumirea că o companie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării face “campanie electorală mascată”, plătită din bani publici, pe tema “marilor realizări” ale Guvernului PNL şi acuză că este vorba de o tactică folosită în trecut şi de PSD.

“Campanie electorală mascată şi ilegală din bani publici: reclamă cu marile realizări ale guvernului (prin Compania Naţională de Investiţii). Ce ruşine! Fix ca Firea şi PSD! Ce ruşine!

Dacă nu vă mai amintiţi: acum un an, aceeaşi companie cumpărase pe 19 decembrie 2019 vreo 565 de ‘Cozonaci cu nucă, cacao şi stafide’ şi 220 sticle de vin Fetească Neagră, în valoare de aproximativ 10.000 euro”, a precizat Voiculescu, pe pagina sa de Facebook.

Fostul ministru al Sănătăţii a ataşat lângă mesajul său un material video de câteva secunde, care era difuzat la Digi 24 şi aparent prezenta un spot publicitar pe tema Arenei Naţionale, în cadrul căruia a fost precizată ca sursă Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Apoi Voiculescu a atras atenţia asupra unui articol publicat de G4Media, privind faptul că CNI, instituţie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, ar fi plătit aproximativ 150.000 de euro pentru spoturi publicitare despre activitatea sa – spoturi care sunt difuzate în plină campanie electorală pe două televiziuni naţionale.

Potrivit sursei citate, CNI a susţinut că, “în ultimii 10 ani, compania nu a beneficiat de nicio campanie de promovare, ci a comunicat doar prin intermediul paginii proprii de internet şi a reţelelor sociale (Facebook), deşi în toţi aceşti ani, compania a finalizat peste 890 de proiecte cu o valoare totală de peste 2,8 miliarde de lei” şi că, “în aceste condiţii, ca orice companie care derulează proiecte în România, am considerat oportună lansarea unei campanii de promovare a proiectelor noastre menită să crească vizibilitatea companiei”.

CNI a mai precizat că aceste sume nu provin de la bugetul de stat, ci din fonduri proprii ale companiei.

Unul dintre spoturile care rulează pe posturile România TV şi Antena3 se numeşte “Trecutul are viitor!” şi promovează reabilitarea mai multor monumente istorice, printre care şi Cazinoul din Constanţa. Refacerea monumentelor istorice este finanţată de această instituţie, care nu a răspuns dacă spotul face parte din campanie sau este o promovare separată.

De asemenea, CNI a lansat licitaţia pentru campania de promovare în 25 mai, iar pe data de 27 iulie a semnat un contract în valoare de 604.230 lei fără TVA cu firmă câştigătoare: All Media Company SRL.

În ceea ce priveşte All Media Company SRL, firma a încasat în 2019 suma de 9,9 milioane de lei de la Ministerul Fondurilor Europene (pentru campania „Bani europeni pentru idei româneşti”), 3 milioane de lei de la Loteria Română şi 1,7 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării, conform platformei Confidas. Acţionarii All Media Company sunt Doina Ştefania Ursică (95%) şi Ioana Ursică (5%).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne