Guvernul, mumă pentru PSD, ciumă pentru cine a votat moţiunea. Banii de la buget, împărţiţi discreţionar

Eugen Teodorovici şi Viorica Dăncilă
Eugen Teodorovici şi Viorica Dăncilă

Înainte de a-şi face bagajele pentru a părăsi Palatul Victoria, Executivul condus de Viorica Dăncilă a adoptat o hotărâre de guvern prin care alocă 1,4 miliarde de lei de la buget către oraşe, comune şi CJ-uri, bani de care beneficiază, în mare proporţie, baronii şi primarii PSD. Aceşti bani s-au dus însă prioritar către localităţile conduse de PSD.

Potrivit G4Media, la această ultima împărţire post moţiune de cenzură, marile oraşe şi consiliile judeţene conduse de liberali şi UDMR au primit sume extrem de mici. Deşi ministrul de Finanţe susţinea că scopul HG-ului adoptat luni de Guvernul Dăncilă este de a asigura toate cheltuielile pentru funcţionarea bugetelor locale, împărţirea a fost însă discreţionară.

Astfel, mari oraşe conduse de PSD au primit sume uriaşe. Exemple sunt:

Bacău: 29 milioane lei
Galaţi: 46 milioane lei
Craiova: 32 milioane lei
Târgovişte: 25 milioane lei
Focşani: 21 milioane lei
Voluntari: 10 milioane lei
Bistriţa: 10 milioane lei
Botoşani: 12 milioane lei
Brăila: 20 milioane lei
Giurgiu: 12 milioane lei
Baia Mare: 23 milioane lei
Tulcea: 15 milioane lei

Buzău: 9,5 milioane lei

Pe de altă parte, mari oraşe conduse de PNL sau UDMR nu au primit nimic sau au primit sume derizorii în comparaţie cu oraşele conduse de PSD-işti, respectiv:

Oradea: 0 lei
Braşov: 0 lei
Cluj – Napoca: 0 lei
Sfântu Gheorghe: 0 lei
Miercurea Ciuc: 0 lei
Sibiu: 0 lei
Arad: 1,7 milioane lei
Satu Mare: 2,5 milioane lei

Doar şase mari oraşe conduse de PNL au primit sume semnificative, arată sursa citată.

Timişoara: 28 milioane lei
Alba Iulia: 10 milioane lei
Călăraşi: 15,9 milioane lei
Târgu Mureş: 24 milioane lei
Ploieşti: 23 milioane lei
Suceava: 18 milioane lei

Reamintim că în plină campanie electorală, Guvernul demis prin moţiune de cenzură a alocat, luni, 1,4 miliarde de lei pentru primării. Anunţul a fost făcut la finalul şedinţei Executivului, de ministrul PSD de Finanţe, Eugen Teodorovici.

Opoziţia a acuzat că aceşti bani sunt practic mită dată de Guvernul Dăncilă baronilor locali.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne