Guvernul italian de pregăteşte să naţionalizeze Monte Paschi

Banca Monte dei Paschi di Siena.
Banca Monte dei Paschi di Siena. (ANDREAS SOLARO / AFP / Getty Images)

Naţionalizarea băncii Monte Paschi di Siena este iminentă după două încercări nereuşite de bailout şi jumătate de an de tergiversări (din iulie, când cea mai veche bancă a Italiei şi a treia ca mărime a picat testul de stres). Controlul statului asupra băncii pare să fie ultima speranţă de a mai salva instituţia după ce guvernul a anunţat că cea de-a treia încercare de bailout a băncii a eşuat.

Conform Reuters, care citează două surse independente, Italia se pregăteşte să asigure o tranşă de 2 miliarde de euro pentru a prelua controlul asupra băncii Monte Paschi, după ce speranţele de a obţine fonduri private pentru a sprijini organizaţia s-au dovedit lipsite de succes.

Guvernul, care este deja cel mai mare acţionar al băncii, având 4% din acţiuni, încearcă o salvare prin permiterea unui debt/equity swap (transformarea de obligaţiuni în acţiuni) şi prin cumpărarea, de către stat, a obligaţiunilor deţinute de publicul larg, pentru a ridica participaţia la 40%, au anunţat sursele.

Măsura extrem de controversată, care poate afunda banca într-o serie de procese, gândită de autorităţile italiene, va permite guvernului să devină acţionarul majoritar - permiţând Ministerului de Finanţe să controleze cea de-a treia bancă a Italiei, adunările acţionarilor acesteia, etc. banca fiind de facto naţionalizată.

Conform surselor, decretul care va permite preluarea controlului băncii de către stat ar putea fi votat la sfârşitul săptămânii curente.

Monte Paschi di Siena trebuie să facă rost de 5 miliarde de euro până la sfârşitul lui decembrie, pentru a evita un faliment.

Planul de salvare gândit de Roma este ca banca să facă rost de 1 miliard din bonduri ale investitorilor instituţionali, sperând că cele 2 miliarde pe care le oferă participaţia guvernului să stimuleze investitorii să umple necesarul rămas de 2 miliarde până la totalul de 5 miliarde necesare.

"Este o naţionalizare de facto, iar prezenţa masivă a statului se speră că va atrage investitorii, astfel încât necesarul să fie strâns" a declarat una dintre surse în condiţii de anonimat.

Pachetul de măsuri are însă o problemă. În trecut, atât Merkel cât şi ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, au subliniat în repetate rânduri că pentru păstrarea băncilor insolvente va fi folosit un mecanism de tip bail-in şi că salvarea cu ajutorul naţionalizărilor sau a unui bailout finanţat de stat sau de publicul larg nu va mai fi permis.

Dacă zona euro va permite Italiei să pună în aplicare planul pentru Monte Paschi va arunca efectiv la coş credibilitatea Europei în ceea ce priveşte protocolul de bail în şi abilitatea de a implementa reforme reale.

Pe de altă parte deoarece o prăbuşire a băncii Monte Paschi va lovi inevitabil colosul german Deutsche Bank, precum şi numeroase alte bănci germane, este posibil ca zona euro să închidă ochii pentru a permite salvarea cu orice preţ.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie