Guvernul de la Chişinău aprobă suplimente la salariile angajaţilor din administraţia publică locală

Potrivit unui proiect aprobat de Guvernul R. Moldova, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii raioanelor, pretorii şi vicepretorii vor primi lunar suplimente de până la 50% din salariul lor de funcţie.
Lei MD
Lei MD (bizlaw.md)

Persoanele cu funcţii de demnitate publică din cadrul autorităţilor publice locale (APL), precum şi alţi angajaţi urmează să primească salarii mai mari. Guvernul de la Chişinău a avizat pozitiv, miercuri, 18 iulie, iniţiativa legislativă ce prevede modificări şi completări la legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar.

Astfel, potrivit proiectului, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii raioanelor, pretorii şi vicepretorii vor primi lunar suplimente în valoare de până la 50% din salariul lor de funcţie. În prezent, salariul mediu pentru funcţiile de conducere din APL este de 6135 de lei MD, iar în urma majorării acesta va ajunge până la 9200 de lei MD.

Cu 1190 de lei MD vor creşte şi salariile personalului care asigură deservirea tehnică şi buna funcţionare a autorităţilor publice locale. În urma acordării plăţilor de stimulare, în valoare de până la 15% din salariul de funcţie, aceştia vor primi până la 3580 de lei MD lunar.

Cuantumul plăţilor de stimulare va fi stabilit de conducerea APL, în funcţie de mijloacele disponibile în acest sens în bugetele autorităţilor locale.

Executivul moldovean susţine că în 2018, mijloacele pentru implementarea proiectului vor fi direcţionate din contul resurselor prevăzute în bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare ale APL. Suma necesară lunar pentru acordarea plăţilor stimulatorii la limita maximă ar fi de la 5,5 milioane de lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe