Grindeanu susţine desecretizarea arhivei SIPA

Premierul Grindeanu s-a poziţionat joi, fără echivoc, în favoarea desecretizării arhivei SIPA, în pofida avertismentului că aceasta conţine informaţii adunate în mod nelegal despre viaţa personală a magistraţilor, de natură a ruina reputaţia acestora.
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)

Premierul Grindeanu a anunţat, joi, că susţine desecretizarea arhivei SIPA, precizând că este foarte bine să se cunoască cine a avut acces la această arhivă şi să se termine "cu aşa-zisele sperietori şi himere pe care diverşi le au". Grindeanu a ţinut să precizeze că desecretizarea trebuie să se facă cu respectarea legii, relatează Hotnews.

"Eu susţin desecretizarea, şi o spun cât se poate de direct, respectând legea. Probabil există diverse nivele de secretizare ale acelor documente aflate în arhivă, i-am cerut domnului ministru să strângă date. Şi dânsul susţine acest lucru. Ba mai mult, eu cred că e foarte bine să ştim şi cei care în această perioadă - şi acesta este un lucru pe care trebuie să-l facă domnul ministru, şi-l va face - au avut acces la această arhiva. Susţin acest demers pentru că trebuie să terminăm odată cu aşa-zisele sperietori, himere pe care diverşi le au şi cea mai bună modalitate este asta, respectând procedurile legale şi am convingerea că va respecta procedurile. În concluzie, susţin", a declarat premierul Sorin Grindeanu, precizând că a avut discuţii cu ministrul Justiţiei în acest sens.

Afirmaţiile lui Grindeanu vin însă într-o "uşoară" contradicţie cu declaraţiile făcute astăzi de ministrul Justiţiei. După ce ieri anunţa că va face demersuri pentru desecretizarea arhivei, astăzi Toader a revenit şi şi-a nuanţat spusele, declarând că în acest moment se documentează privind istoricul constituirii arhivei SIPA şi că, dacă aceasta va conţine secrete de stat, nu le va putea desecretiza el.

Reamintim că SIPA conţine - printre altele - documente vizând viaţa privată a unor magistraţi şi ar fi putut fi folosită pentru şantajarea acestora.

Uriaşul scandal SIPA a izbucnit după ce jurnalistul Dan Andronic a publicat un incendiar articol în care vorbeşte despre copierea şi sustragerea unor dosare din arhiva fostului serviciu secret de la Justiţie. Practic, Andronic a susţinut că arhiva SIPA (instrument folosit pentru şantajarea magistraţilor) ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, la vremea respectivă ministru al Justiţiei. Din comisie făcea parte şi judecătorul Danileţ. Reamintim că SIPA conţinea documente vizând viaţa privată a unor magistraţi şi ar fi putut fi folosită pentru şantajarea acestora. Danileţ a negat categoric acuzaţiile.

"Evz dezinformează cititorii. Astea nu mai sunt speculaţii sau interpretări, sunt pur şi simplu minciuni. Acord 24 de ore publicaţiei pentru a-şi proba afirmaţiile sau a şi le retracta, însoţite de scuzele aferente faţă de mine şi de cititori.

Este halucinant cum nimeni nu se întreabă care miniştri au ordonat SIPA să strângă informaţii despre magistraţi, care au fost agenţii ce au strâns aceste informaţii în perioada 1991-2005, de ce i-au supravegheat pe magistraţi în viaţa privată, cu cât au fost plătiţi informatorii, cine au fost aceştia şi unde au ajuns ei în prezent, dar sunt făcute acuze la adresa celor care au dezvăluit public şi în mod repetat aceste abuzuri!", scria pe Facebook Danileţ, după ce articolul lui Andronic a explodat în presă.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne