Grindeanu: Există riscul de alegeri anticipate. PSD va pierde guvernarea din cauza lui Dragnea

Din cauza dorinţei "exclusive" a liderului PSD Liviu Dragnea "de a avea toată puterea într-o singură mână", există riscul să ajungem la alegeri anticipate şi PSD să piardă tot ce a câştigat la parlamentare, a avertizat premierul Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)

Ne aflăm în situaţia paradoxală în care preşedintele PSD Liviu Dragnea foloseşte partidul pentru a-şi dărâma propriul Guvern, totul din dorinţa de putere absolută, un lucru absolut inadmisibil, a atras atenţia, duminică, Sorin Grindeanu, în cadrul unei conferinţe de presă, de-a lungul căreia premierul a încercat din răsputeri să transmită ideea că, dacă moţiunea de cenzură trece, puterea ajunge la preşedintele Klaus Iohannis, PSD poate pierde guvernarea şi/sau se poate ajunge chiar la alegeri anticipate.

"Astăzi asistăm la un război personal purtat de un om şi cercul său restrâns împotriva propriului partid şi a Guvernului. E tot ce se putea întâmpla mai rău României când avea în faţă o mare oportunitate. Avem o economie care înregistrează creşteri record şi ne bucurăm de o deschidere extraordinară în cancelariile occidentale. Au fost eforturi imense pentru a pune România pe făgaşul corect. Imaginaţi-vă un atlet care a plecat foarte bine din block starturi, cel mai bine, are toate şansele să câştige cursa şi vine Liviu Dragnea din tribună şi după ce l-a faultat îi pune piedică ca nu cumva să ajungă la linia de finish", a declarat Grindeanu.

În opinia premierului, cam aşa e situaţia în România în aceste zile, pentru că ne aflăm aici din cauza "dorinţei exclusive" a lui Dragnea "de a avea toată puterea într-o singură mână".

"În cinci luni de zile de când există acest Guvern nu a existat nicio singură şedinţă de partid în care să se analizeze activitatea Guvernului astfel încât legătura dintre Guvern şi partid să fie una firească. Singurul mod de a conduce partidul de un an e acest Comitet Executiv care aproape de fiecare dată pe ordinea de zi are excluderi şi sancţiuni. Nici măcar nu s-a făcut analiza alegerilor parţiale. I-am spus preşedintelui acum două săptămâni că doresc să mă implic în campania electorală, să merg să văd dacă pot să ajut. Nu m-a lăsat. Am înţeles că nu am fost singurul care nu a fost lăsat să facă asta şi s-a şi spus. Am început să pierdem, să pierdem foarte mult, iar pentru asta vinovat e un singur om - Liviu Dragnea", a subliniat Grindeanu.

Grindeanu, personaj care a girat cu propria semnătură infama OUG 13, a mai susţinut că a înţeles în toată această perioadă că trebuie să îşi facă treaba într-un mod corect, onest, să nu facem nimic din ceea ce ar putea depăşi cadrul legal, constituţional al funcţionării unui Guvern.

"Azi ne aflăm în situaţia paradoxală în care Liviu Dragnea foloseşte partidul pentru a îşi dărâma propriul Guvern, iar acest lucru e inadmisibil. Dacă citiţi moţiunea de cenzură o să vedeţi că nici măcar nu e motivată. Vă rog să o faceţi şi o să vedeţi că din ea rezultă doar dorinţa unui singur om de a îşi dărâma propriul Guvern şi de a avea puterea absolută", a precizat Grindeanu.

Premierul susţine că există "cu siguranţă" suficienţi colegi de-ai săi acum în PSD care nu sunt de acord cu modul în care Dragnea conduce partidul şi cu faptul că "votăm o moţiune contra propriului Guvern".

"Ştiu că sunt destul de mulţi oameni responsabili care ştiu că nu îşi pot da jos de la guvernare propriul partid. Vreau ca toţi colegii mei să fie conştienţi că, dacă moţiunea de cenzură ar trece, atunci vom ajunge la mâna preşedintelui Iohannis! Vreau să fie conştienţi toţi colegii mei că fiecare bilă pe care o vor băga în urnă în favoarea moţiunii înseamnă mai puţină putere pentru PSD şi mai multă putere pentru preşedintele Iohannis. Vă aduc aminte că nu e prima dată când s-ar întâmpla acest lucru: în 2015 PSD a mers la Cotroceni cu propunerea lui Liviu Voinea. Nu a fost, a fost Dacian Cioloş. În 2016, Dragnea a încercat să fie dânsul, nu s-a putut, a mers cu Shhaideh, nu a reuşit", a subliniat Grindeanu.

Potrivit primului ministru, există prin urmare toate motivele să credeam că acest lucru s-ar putea întâmpla din nou.

"Există riscul să ajungem la alegeri anticipate. În acel moment toată munca pentru câştigarea alegerilor va fi pierdută şi o vom lua de la capăt. Eu îmi doresc să avem în România stabilitate şi acest lucru să existe şi în PSD. Cred că doar un scaun de bucătărie nu poate înţelege că ţara noastră are în faţă o mare oportunitate atât politică cât şi economică", a atras atenţia Grindeanu.

RTV şi Antena, pe baricade

În cadrul conferinţei, Victor Ciutacu de la România TV i-a explicat premierului că acum şase luni a acceptat să lucreze cu Dragnea, a acceptat ca acesta să-i facă echipa, a acceptat un program de guvernare făcut de Darius Vâlcov, pentru ca acum să îi critice pe cei doi.

În replică, Grindeanu a explicat că problemele nu au venit dinspre el, ci dinspre Dragnea, care, în urmă cu 2-3 săptămâni, lăuda Guvernul, pentru ca acum să se zbată să-l dea jos.

"Acum jumătate de an nu v-aţi arătat deloc deranjat că dl Dragnea v-a propus premier, v-a făcut echipa şi Darius Vâlcov a creionat un program de guvernare. Acum, după câteva luni, văd că va deranjează că Vâlcov vă evaluează, că nu puteţi lucra cu nişte oameni, Vâlcov nu e nici mai bun nici mai rău ca acum jumătate de an, Dragnea nu e mai repetent ca acum jumătate de an. Cum v-aţi dat seama că nu puteţi lucra în halul ăsta?".

"Nu cred că mie trebuie să îmi puneţi această întrebare, eu am încercat să am dialog nu doar cu Dragnea, ci cu toţi cei care conduc. Vă spuneam că nu s-a ţinut Birou Naţional nici măcar unul în cinci luni. A venit această situaţie dintr-o dată. Luaţi dvs. declaraţiile dlui Dragnea de acum 2-3 săptămâni când spunea cât de bine merge acest Guvern, cât de bine merge economia! Toate aceste lucruri au venit dinspre dânsul şi dintr-o dată apare o evaluare...", a fost răspunsul lui Grindeanu.

"Păi a făcut o evaluare", i-a întors-o Ciutacu. "Vâlcov one man show", a replicat Grindeanu. "Nici dvs. nu sunteţi departe", a reacţionat, sec, jurnalistul României TV.

Acelaşi Ciutacu l-a întrebat pe Grideanu dacă Coldea este cel ce i-a făcut pozele cu ştiuca în barcă, răspunsul lui Grindeanu fiind: "Dragnea le-a făcut". Ciutacu a insistat să afle dacă generalul Coldea a fost şi el la pescuit şi a obţinut răspunsul: "Nu la partida asta".

La rândul său, Radu Tudor, de la Antena 3, a ţinut şi el să îi spună lui Grindeanu că vorbeşte despre un război purtat în interesul unei singure persoane - Dragnea - dar întreg CEx a votat pentru demisia lui şi 222 de parlamentari au semnat moţiunea de cenzură. Răspunsul lui Grideanu a fost: frica, în PSD s-a instaurat frica.

"Aţi spus că războiul e purtat în interesul unei singure persoane. Vedem că Liviu Dragnea are un comportament excesiv de autoritar, pe de altă parte CEx înseamnă zeci de oameni, 222 au semnat moţiunea. Ce i se opune acestei ultramajorităţi?" a întrebat Tudor.

"Când am ţinut discursul de învestire în Parlament, am repetat la nesfârşit un cuvânt: normalitate, nor-ma-li-ta-te şi l-am spus de nenumărate ori. Cum se desfăşoară lucrurile în acest moment sunt departe de normalitate iar în situaţii excepţionale în care, fără niciun fel de motivare, doar din dorinţa unui om care doreşte putere absolută, riscă să scoată PSD de la guvernare trebuie să răspunzi şi trebuie să te opui.

Singurul care poate da jos Guvernul e Parlamentul, o să vedem miercuri dacă acesta moţiune trece sau nu. Dar mai vreau să vă spun că acest partid, din care fac parte, nu înseamnă doar 60 de domni din Comitetul Executiv, înseamnă sute de mii de membri. Eu le-am transmit colegilor din Timişoara să nu le fie frică, pentru că în acest moment s-a instaurat frica", a replicat Grindeanu.

Rifai (Realitatea TV) lansează scenariul unui Guvern Grindeanu 2

Realizatoarea TV Denise Rifai a încercat cu mare tenacitate să afle un răspuns la întrebarea: dacă moţiunea trece şi Iohannis îl va nominaliza pentru a forma un nou Guvern (în spaţiul public se tot vorbeşte de un Guvern Grideanu 2, susţine Rifai), va accepta?

Premierul a evitat aproape la fel de teance ca Rifai să dea un răspuns la această întrebare, insistând pe ideea că nu trebuie ca moţiunea să treacă, pentru a nu îi da lui Iohannis puterea, pentru ca în final să răspundă că singurul lucru pe care nu-l va accepta va fi să fie pus în situaţia de a fi actor principal în spargerea PSD-ului.

"Aşa ceva nu o să accept niciodată", a subliniat Grindeanu.

Riscul cel mai mare pentru "splitarea" PSD e să treacă moţiunea

"Liviu Dragnea, în aceste toate zile, a propus - eu ştiu vreo cinci colegi de-ai mei care să fie viitori premieri - sunt vreo 40 de miniştri în viitorul Cabinet, ba, mai mult (...) a mai zis că şi actualii miniştri vor face parte din viitorul Cabinet. E o fractură de logică... păi ori a mers bine, ori nu a mers. Dar chiar şi în ceasul al treisprezecelea am responsabilitatea să fac acest lucru (dialogul cu Dragnea) pentru că dacă moţiunea trece ajungem la mâna lui Iohannis şi cred că vom pierde guvernarea."

Grindeanu aruncă momeala înspre colegi

"L-am rugat azi pe Victor Ponta (căci el este deputat) să meargă în grupul PSD de la Cameră, să transmită un mesaj, dacă moţiunea pică, mă voi întâlni cu conducerea PSD, dar nu cu Liviu Dragnea, vinovat de acest dezastru, şi voi cere miniştri şi secretari de stat în urma acestui dialog."

OUG 13, prag pentru abuzul în serviciu, Fondul Suveran de Investiţii si Shhaideh

Rugat să "dea din casă" în legătură cu eventuale presiuni pe care l-ar fi făcut Dragnea pentru adoptarea OUG 13, a pragului pentru abuz în serviciu, Grindeanu a evitat să îl acuze direct pe liderul PSD, scăldând răspunsurile.

La fel a scaldat-o şi când i s-a cerut să confirme dacă i s-a solicitat să vireze 2 miliarde de euro dinspre trezorerie spre Fondul Suveran de Investiţii şi Dezvoltare cerându-le jurnaliştilor să îl întrebe pe ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan.

În ceea ce priveşte demiterea secretarilor de stat din Ministerul Dezvoltării, Grindeanu, deşi evaziv la început, a ţinut totuşi să spună că după ce au tot fost tergiversate ordinele, au început să fie lansate chiar acum, în prag de vot de moţiune de cenzură.

Legătura cu serviciile

Întrebat cine e în spatele lui, Grindeanu a glumit "steagul României şi UE " (chiar avea aceste steaguri în spate) şi a negat orice legătură cu serviciile, aşa cum insinuează Dragnea.

Premierul a susţinut că a avut relaţii pur instituţionale cu serviciile, fără prietenii, cum tot instituţionale i-au fost şi relaţiile cu Iohannis. Cât despre faptul că, potrivit lui Ciutacu, dintr-o analiză publicată astăzi de Gândul reiese că echipa sa a fost formată din oameni ai serviciilor şi ai instituţiilor de forţă, Grindeanu a explicat că majoritatea erau funcţionari de foarte mult timp.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne